Prins beat și fără permis, Guță i-a amenințat pe polițiștii din Târgu Neamț

0

Noapte grea pentru Sandu Mihai, zis Guță. Prins conducând beat, deși avea permisul suspendat, tânărul în vârstă de 32 de ani din comuna Crăcăoani s-a gândit că rezolvă problema dacă-i amenință pe polițiștii rutieri de la Târgu Neamț, chiar în sediul instituției. S-a ales însă cu dosar penal, pentru comiterea a trei infracțiuni, inclusiv ultraj.

foto cu caracter ilustrativ

Firul evenimentelor petrecute în noaptea de 5 spre 6 februarie ni l-a prezentat Robert Costan, purtător de cuvânt al IPJ Neamț:

“Azi-noapte, în jurul orei 1.30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu Neamț, în timp ce desfășurau activități specifice, au identificat pe o stradă din Târgu Neamț un bărbat de 32 de ani din Crăcăoani în timp ce conducea un autoturism sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, polițiștii au constatat că acesta avea suspendat dreptul de a conduce.

Conducătorul auto a fost condus la sediul Poliției orașului Târgu Neamț în vederea audierii, însă acesta a adoptat o atitudine violentă, fiind recalcitrant, și a amenințat polițiștii cu fapte de violență.  Având în vedere aspectele menționate, polițiștii au sesizat procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț în vederea continuării cercetărilor față de acesta sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj.”

După peripețiile de azi-noapte, Guță e cercetat penal pentru toate cele trei infracțiuni comise: conducere fără permis auto, conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice și ultraj.

A.T.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate