Programul “Euro 200” continuă și în 2016

1

Programul „Euro 200” pentru acordarea unui ajutor financiar elevilor şi studenţilor în vederea achiziţionării de calculatoare continuă şi în 2016.program-euro-200-400x200

Guvernul a aprobat, printr-o Hotărâre, modelul bonului valoric de care vor beneficia elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 150 lei pe membru de familie. Bonul reprezintă echivalentul în lei a sumei de 200 de euro şi este destinat achiziţiei de calculatoare.

Culoarea bonului valoric din acest an va fi verde deschis. Din motive de securitate, în fiecare an, culoarea fundalului şi seria bonului valoric sunt modificate prin Hotărâre de Guvern.

Distribuirea bonurilor pentru achiziţionarea de calculatoare are termen-limită data de 30 iulie, iar achiziţia propriu-zisă se va putea face până la 31 august.

Bugetul alocat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice pentru derularea „Euro 200” în anul 2016 este de 15 milioane de lei, pentru un număr total de 12.024 de beneficiari (elevi şi studenţi).

În cei 11 ani de aplicare a programului „Euro 200” au beneficiat de sprijin pentru achiziţia de computere 293.373 de elevi şi studenţi.

1 Comentariu
  1. obreja spune

    ce acte trebuie ai unde trebuieac depuse?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate