Reacția PSD-ALDE la decizia președintelui de a respinge propunerea de premier

0

Marți, 27 decembrie, președintele Klaus Iohannis a respins propunerea de premier a PSD-ALDE și a solicitat o nouă propunere din partea coaliției.

dragneaLiviu Dragnea a declarat ca replică la reacția președintelui următoarele: „Împreună cu colegii mei am analizat, am încercat să găsim resorturile cinstite sau constituționale care ar fi putut sta în spatele acestei decizii. Nu am reușit să găsim niciun motiv constituțional, nici alt motiv care să țină de alte elemente, riscuri eventual, și părerea noastra e că acest om de fapt vrea să declanșeze o criză politică în România. Am discutat cu domnul Tăriceanu, colegii mei din partid și mâine sau cel târziu poimâine va trebui să luăm o decizie. Vom cere suspendarea din funcție dacă este bine pentru țară. Ne gândim serios la posibilitatea constituirii unei comisii care să analizeze rapid dacă gestul președintelui este constituțional sau nu”.

Călin Popescu Tăriceanu: „Președintele vrea să declanșeze un război total. I-am atras atenția președintelui că trebuie să privească la harta alegerilor din 11 care a conturat majoritatea PSD- ALDE. Acest lucru îl ignoră pentru a face un exces de autoritate. Nu dorim să băgăm România într-o criză politică. Președintele, însă, așa cum acționează forțează declanșarea unei crize politice pe care noi dorim, totuși, să o evităm”.

 

sursa: ziarpiatraneamt.ro

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate