Rezultatele acțiunii pentru combaterea pirateriei în transportul public de persoane

0

În perioada 07-08.05.2015, echipe mixte formate din polițiști din cadrul Serviciului Rutier Neamț și polițiști de investigarea criminalității economice au acționat pentru depistarea, identificarea și tragerea la răspundere a conducătorilor de vehicule care efectuează transport de persoane contra cost, fără a fi autorizați în acest sens.

Principalul obiectiv al acţiunii a fost impunerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, prin depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, care acostează persoane pentru a le oferi astfel de servicii, precum şi sancţionarea acestora.

Totodată polițiștii din cadrul Serviciului de Investigarea Criminalității Economice au urmărit și înregistrarea sau declararea veniturilor obținute de către aceste persoane.

În urma controalelor efectuate au fost constatate 25 de abateri, pentru care au fost aplicate sancțiuni contravenționale, 15 pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002, 9 pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări servicii ilicite, iar 1 a fost aplicată la HG 1391/2006.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de peste 6000 de lei.

sursa: IPJ Neamț

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate