Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
Search
duminică 10 noiembrie 2019
  • :
  • :

Servirea populației era încă un deziderat la 1973

Despre cum era deservită populația orașului dar și despre probleme semnalate în acest sens, aflăm tot dintr-un material al ziarului Ceahlăul.

Încă de la început redactorul ne informează că în cursul anului 1972, „baza tehnico-materială a Cooperativei orăşeneşti de consum Tîrgu Neamţ s-a lărgit cu noi unități de servire a populaţiei: complexul comercial de la Humuleşti, un magazin alimentar, o galanterie, restaurantul din cartierul Barieră, magazinul de prezentare şi desfacere a produselor din sectorul prestări, bazarul şi chioşcul de alimentaţie publică din piaţa oraşului.Totodată, au fost reamenajate şi modernizate o serie de unităţi, astfel că suprafaţa comercială cu amănuntul a ajuns în prezent la 7.500 m.p.”[1]

Concomitent cu deschiderea de noi spații de desfacere, a crescut și cifra de vânzări, la circa 154 de milioane de lei, dar așa cum semnala și Gheorghe Andron, președintele cooperativei de consum, sunt și deficiențe: „populaţia oraşului a fost lipsită perioade îndelungate de zahăr, orez, paste făinoase, sare măcinată, biscuiţi, bomboane şi alte produse, deşi acestea se aflau în cantităţi îndestulătoare în depozitele cu ridicata.”

Probleme erau și cu aprovizionarea centrelor de la periferie și desfacerea produselor nealimentare, unde planul a fost realizat doar în proporție de 97 la sută. Explicația acestor neajunsuri consta în „deosebi în stilul de muncă defectuos, încă prea rigid şi îndatorat metodelor tradiţionale, practicat de biroul fostului consiliu de conducere, în inerţia întregului colectiv de lucrători, destul de nereceptivi la formele moderne şi active de comerţ: prezenţa la târgurile săptămînale, popularizarea unor sortimente de mărfuri de folosinţă îndelungată, organizarea de demonstraţii practice, reclamă corespunzătoare, expunerea atractivă a mărfurilor, etc.”

Dacă la aprovizionare și prezentare erau probleme, nici deservirea nu era lipsită de probleme, unii lucrători comerciali erau certați cu normele comerțului civilizat, precum gestionarul Constantin Moraru,  de la magazinul de desfacere a cărnii, „care îşi face singur programul, serveşte preferențial şi are o atitudine necuviincioasă faţă de consumatori.” Domnul gestionar nu era singurul cu astfel de atitudini, lucrătorii de la cofetăria  „Busuiocul”, bufetul „Unic“, magazinul mixt Blebea, magazinul alimentar Pometea, magazinul alimentar din piaţa oraşului,”, aveau și ei un comportament asemănător, în plus aceste unități înregistrau și vânzări scăzute, deci o neîndeplinire a planului.

Aceste aspecte negative ale comerțului din oraș erau întărite și de cele afirmate de membrii consiliului de conducerea cooperativei, precum Gheorghe Tataru , Natalia Manole, Toma Mosor, Dumitru Axinte, Constantin Scurtu, Ştefan Petrescu și Olga Bejan.

Ce era de făcut, în eradicarea acestor neajunsuri, era sarcina consiliului de conducere a cooperativei care trebuia să imprime salariaților „însuşirea unui stil de muncă adaptat situaţiei reale din teren şi nu din birou, adoptarea unui sistem unitar de pregătire a cadrelor, îmbunătăţirea controlului şi autocontrolului, generalizarea experienţei înaintate, ridicarea conştiinţei profesionale a tuturor salariaţilor.”

Prof. Bălan Emanuel


[1] Ceahlăul VI, nr. 1552, 22 februarie 1973, p. 3.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *