Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, ocrotitorii jandarmilor

0

Pe 8 noiembrie, Jandarmeria Română îşi cinstește patronii spirituali, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril- simboluri ale luptei pentru dreptate, împotriva răului şi necinstei.

Sărbătoarea religioasă are conotaţii deosebite pentru toţi jandarmii români care asigură respectarea legilor oamenilor pe pământ, asemenea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil- cei care luptă în fruntea oștirilor îngerești pentru respectarea poruncilor lui Dumnezeu.

Cu acest prilej, la nivelul tuturor unităţilor militare ale instituţiei au loc slujbe religioase dedicate acestui important moment din viaţa Armei.

Încă din vechime, cei doi Sfinţi Arhangheli au fost aleşi drept patronii spirituali sau ocrotitorii conducătorilor de oşti sau ai armatelor considerate că apără oamenii de primejdii, reprezentând veritabile simboluri ale luptei împotriva răului.

Jandarmeria Română are deviza LEX ET ORDO (lege şi ordine), acesta fiind motivul principal care a stat la baza alegerii Sfinţilor, după  anul 1940, drept ocrotitorii spirituali ai instituţiei. Arhanghelul Mihail este considerat de Biserica Ortodoxă drept apărătorul legii, iar Arhanghelul Gavril- apărătorul dreptăţii şi al ordinii.

Sincere felicitări şi urări de sănătate jandarmilor nemţeni, precum şi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate