Spital COVID la Târgu Neamț. Primarul Harpa se opune

0

Directorul Spitalului ”Sf. Dimitrie” din Târgu Neamț admite că transformarea în statut de spital COVID a spitalului din Târgu Neamț este doar o propunere din partea DSP Neamț către Ministerul Sănătății. (click aici pentru detalii)

Întrebat fiind dacă spitalul este pregătit pentru acest demers, directorul a precizat în primul rând că este vorba despre o unitate de gradul IV, iar legislația nu permite ca o astfel de unitate de gradul IV să devină spital COVID. În primul rând, spitalul din Târgu Neamț nu are secție de terapie intensivă. Ca să poate fi construită un secție de terapie intensivă trebuie să dispună de medici ATI, iar la Târg există doar unul, care face linii de gardă. În mod pertinent, directorul se întreabă cine va supraveghea acei pacienți intubați.

În spital există doar un compartiment de terapie post-operatorie, nu este continuă. Ca să fac o linie de gardă de terapie continuă trebuie să-mi detașeze DSP-ul sau să găsim o posibilitate să aducem medici, spune directorul interimar al spitalului, dr. Alexandru Pătrașcu. Însă cel mai probabil DSP Neamț știe deja aceste lucruri, iar directorul crede că este posibil ca instituția să fi luat în calcul acest aspect.

O altă problemă o reprezintă lipsa ventilatoarelor, care ar putea fi rezolvată dacă ar fi donate de la alt spital pentru spitalul din Târgu Neamț. În prezent unitatea medicală deține doar trei ventilatoare. O altă piedică în demersul de mutare a bolnavilor de COVID este scoasă în față de către directorul Alexandru Pătrașcu. Acesta spune că instituția medicală are doar doi medici infecționiști care nu vor putea face față dacă apar foarte mulți suspecți și pozitivi de COVID. Deci, ar mai trebui detașați și medici de specialitate care să trateze pacienții COVID.

În concluzie, directorul declară că nu este imposibil, dar implică niște lucruri pe care DSP Neamț trebuie să și le asume, adică să detașeze medici la Spitalul Târgu Neamț. În ceea ce privește structura spitalului, directorul spune că există un avantaj pentru transformarea în spital COVID prin faptul că spitalul este pavilionar și se pot face circuite speciale.

Trebuie să existe trei circuite ca să putem și noi să tratăm și pacienții cu altă patologie. Adică, trebuie circuit pentru suspecți, circuit pentru pozitivi și circuit normal pentru pacienții care se adresează spitalului. Cred că acesta a fost motivul cel mai întemeiat pentru care s-a propus transformarea spitalului nostru în spital COVID. Dacă ar fi să se ia decizia asta, nu cred că lucrurile ar putea să se întâmple de pe azi pe mâine. Adică trebuie adusă aparatură, trebuie făcute circuite, protocoale.

Deși directorul Spitalului Târgu Neamț a expus problemele care stau în calea propunerii DSP Neamț către Ministerul Sănătății, acesta s-a arătat deschis pentru acest demers, cu condiția de a fi sprijinit cu aparatură și resurse umane.

În schimb, atitudinea târgnemțenilor față de această transformare a spitalului orășenesc este complet diferită. Oamenii sunt împotriva propunerii DSP Neamț și spun că nu este corectă. Ei se arată îngrijorați față de riscul la care sunt supuși atât ei cât și cadrele medicale. De asemenea, târgnemțenii întreabă unde e spitalul modular promis de Consiliul Județean, dacă primarul este de acord și de ce nu sunt mutați bolnavii COVID la Bisericani?

Primarul Daniel Harpa a avut o reacție dură în acest sens:

„Să pui pe umerii unui oraș de mărimea Târgului Neamț povara epidemiei COVID dintr-un județ întreg mi se pare inconștiența și politizare într-o manieră impardonabilă. Să înteleg că PNL ne recunoaște meritele în ceea ce privește investițiile și managementul acestei instituții medicale? Le mulțumim! Dar cred că supraevaluează capacitatea acestui spital în gestionarea epidemiei pentru tot județul. Tot ce am facut a fost raportat la numărul de locuitori arondați și luând în calcul că Spitalul Județean este spital Covid (și că s-a pregătit pentru asta prin alocări de sume fabuloase de la CJ, prin campanii umanitare care m-au emoționat etc). În acest caz, să schimbi regula în timpul jocului și mai ales într-o perioadă în care cazurile sunt în creștere, este, repet, INCONȘTIENȚA. Ca să nu mai dau și alte exemple cum ar fi faptul că prin această decizie se închide practic cea mai importantă zonă turistică din județ și puținele șanse de redresare economică.
Acuz public PNL Neamț de politizare, lipsă de rațiune și profesionalism și punerea intereselor partidului mai presus de ale pacienților din acest județ!”

dolinex

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate