Spitalele militare din zona Tîrgu Neamţ în Primul Război Mondial (1916-1918)

Intrarea României în război a presupus şi înfiinţarea a numeroase spitale militare. Organizarea acestora a început încă din timpul neutralităţii prin Comitetul Central Sanitar din cadrul Ministerului de Război.

La nivel de judeţ existau comitete regionale sanitare. Cel din Neamţ era condus de prefectul N. Ioaniu. Dintr-un document din 22 aprilie 1916, aflăm că în judeţul Neamţ erau pregătite 15 spitale, printre care şi cele de la Mănăstirile Neamţ şi Văratec.

În acest sens, la 20 mai 1916 se ordona lucrări de refacere la spitalele de la Văratec şi Mănăstirea Neamţ, lucrări ce au fost încredinţate Serviciului de Poduri şi Şosele Neamţ. În august 1916, Ministerul de Război a dat acestor spitale sume de bani pentru amenajare, 3948,75 de lei la Văratec şi 2809, 88 lei la Mănăstirea Neamţ. La intrarea României în război capaciatea acestora era de 368 paturi la Varatec, 324 la M. Neamţ si 200 paturi la Bălţăteşti. La M. Neamţ exista şi Colonia şcolară care putea găzdui 100 de paturi.

Aceste spitale erau conduse de un administrator ajutat de un contabil. Astfel, spitalui 31C Bălţăteşti, era administrat de Agăpescu, 32C Văratic de Lepădatu, iar cele de la Neamţ şi Secu de către Arhimandrit Evghenie Ungureanu. În toamna anului 1916, situaţia acestor spitale era dferită. Cel de la Bălţăteşti deja avea activitate, în octombrie fiind trataţi aici 209 soldaţi, personalul fiind în număr de 20 de persoane, medicul Tatomir fiind ajutat şi de studentul Segal Marcu iar cel de la Mănăstirea Văratec avea şi un ajutor de farmacist. O situaţie specială era la spitalul de la M. Secu, care nu avea medic şi nici nu funcţiona. La 6 ianuarie 1917, administratorul acestuia, protosinghelul Ilarion, arăta preşedintelui CAS Neamţ că până la acea dată nu a avut răniţi. O primă dovadă de activitate reiese din documentul datat în 23 mai 1917, care arăta că aici au fost evacuaţi infirmii din Piatra Neamţ. Abia la 1 iunie 1917, presedintele CAS Neamţ aproba angajarea aici cu un salariu de 30 lei lunar, a 2 bucătari, 3 spălătorese şi a 2 gardieni. Din primăvara anului 1917, toate spitalele militare şi militarizate depindeau de Direcţia a VI-a Sanitară de pe lângă Armata a II-a, Serviciul Spitalelor.

După retragerea în Moldova în noiembrie 1916, în Neamţ au fost evacuate 5 spitale din Prahova, trei dintre acestea 153, 154 si 440 fiind concentrate la Bălţăteşti. Din Buzău au fost instalate în zona Tîrgu Neamţ, spitalele 171, 372, 373 şi 374.  Spitalul 171 a fost instalat în localul şcolii din Bălţăteşti şi în două case din sat, administrator fiind Ialomiţeanu.

Un document din 23 septembrie 1917 menţionează 25 de spitale în judeţ. Printre acestea erau şi spitalul, 31C Bălţăteşti, 33C de la Mănăstirea Neamţ, 32C de la Mănăstirea Văratic şi spitalui 431C de la Mănăstirea Secu. Spitalele funcţionau în clădiri rechiziţionate iar pentru cele care nu erau ale statului se plătea chirie.

Aceste spitale de covalescenţi au avut şi pacienţi soldaţi ruşi, deşi în zona Tîrgu Neamţ exista şi spital militar rusesc. Situaţia din 10 decembrie 1916, ne arată la spitalul de la Bălţăteşti că pe lângă cei 275 de soldaţi români erau şi 13 rusi, dintre care un locotenent.

Din martie 1917, a fost creat Consiliul de Administraţie a Spitalelor din Neamţ, care avea printre funcţionari, refugiaţi din Muntenia, ce munceau fără plată în schimbul hranei şi locuinţei.

Spitalele s-au confruntat în timpul războiului cu problema lipsei de materiale sanitare. Astfel, în februarie 1917, spitalul de la Mănăstirea Neamţ numai avea deloc medicamente de primă necesitate, precum chinina. Aprovizionarea acestora cu alimente a fost o altă problemă, acestea îşi asigurau cea mai mare parte de la furnizorii particulari contra const. De pildă, uleiul de floarea soarelui sau cânepă de la teascurile lui Ion Popescu din Valea Arini şi Munteanu din Bălţăteşti. Spitalul de la Mănăstirea Neamţ a cumpărat de la înfiinţarea sa şi până la 1 martie 1917, 875,85 kg carne de vită la preţul de 1,30 lei kg. Brânza un aliment de bază în zona de munte, devenise o raritate, astfel că în 26 mai 1917, CAS Neamt a repartizat 165 kg pentru spitalul de la M. Neamţ, şi câte 60 de kg pentru cele de la Bălţăteşti şi Văratec. Greutăţile de aprovizionare cu alimente au fost provocate şi de aliaţii noştrii, ruşii, care plăteau oricât cereau negustorii şi urcau astfel preţurile, cumpărând totul de prin sate. De astfel de practici se plângea administratorul spitalului 373 Buzau, înfiinţat la Valea Seacă, în decembrie 1916. Spitalele se confruntau şi cu problema încălzirii, astfel, spitalul de la M. Neamţ avea nevoie de 3500mc de lemne, pentru spitalul de la Bălţăteşti s-a fixat de către Regiunea Silvică, pădurea din comună iar pentru cel de la Văratec pădurea din zonă. Unele spitale aveau gospodării şi ateliere anexă, cei drept, cele de la Neamţ şi Văratec le foloseau pe cele ale mănăstirilor, iar cel de la Bălţăteşti avea şi o grădină de zarzavat de peste 40 de prajini.

Mizeria, foametea, aglomeraţia a făcut ca în iarna anului 1917, să apară epidemiile.

Problema personalului medical a fost permanent una stringentă, cele mai multe aveau studenţi medicinişti şi un singur medic, de regula şi administrator. Personalul inferior era şi acesta deficitar, aşa cum rezultă dintr-o informare din 26 mai 1917. La spitalul din Bălţăteşti erau 32 de persoane, la cel de la Văratec, 37 persoane iar la cel de la Secu, 6 persoane. Foarte mulţi angajaţi ai spitalelor, în special cei din categoria administrativă şi de asistenţă, au lucrat fără nici o retribuţie de la stat. Paza spitalelor era asigurată de către miliţieni, insuficienţi şi prost echipaţi.

Spitalul de la Bălţăteşti avea 17 miliţieni, cel de la Văratec, 19, iar cel de la M. Neamţ, 19 miliţieni. În aceste spitale au lucrat şi călugări, precum la spitalele de la Văratec şi Neamţ dar şi învăţători la partea administrativă, 5 la Bălţăteşti , 7 la Varatec din care 3 refugiaţi şi 3 învăţători refugiaţi la spitalul de la M. Neamţ.

În cursul anului 1916 în cele trei spitale de covalescenţi s-au aflat 97 de militari la Bălţăteşti, 567 la Văratec şi 122 la M. Neamţ.  La 5 mai 1917 la Văratec se aflau 291 de răniţi şi 21 de contagioşi. În augst 1917 se aflau internaţi 220 militari la Bălţăteşti, 111 la Văratec, 695 la  Neamţ şi 138 la Secu.

La începutul anului 1918 activitatea unor spitale s-a redus foarte mult ceea ce a condus la închiderea acestora. În mai 1918 a fost desfinţat spitalul de la Văratic, mobilierul fiind predat comunei Filiora.

Mai multe documente ne arată că spitalele militare au fost desfiinţate cel târziu la data de 31 mai 1918. Cu toate acestea, unele spitale şi-au continuat activitatea şi în vara anului 1918. Spitalele militare din Târgu Neamţ reprezintă o pagină din contribuția oraşului la războiul de reîntregire una mai puţin cunoscută decât faptele de glorie ale Batalionului de Vânători de Munte.

Prof. Emanuel Bălan

Surse:

SJAN  Neamţ, fond Consiliul de Administraţie a Spitalelor Militare, 1916, 1917, 1918;

SJAN Neamt, fond Revizoratul Şcolar Neamţ, dosar nr. 826, 839;