Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
Search
joi 22 august 2019
  • :
  • :

Târgu Neamț: Accident rutier înainte de podul peste Ozana

Din cauza neacordării de prioritate, un  alt accident rutier a avut loc miercuri, 17 iulie, în jurul orei 11.15, la intersecția dinainte de podul peste Ozana.

Din primele cercetări efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că în timp de un tânăr de 26 de ani din Răucești conducea un autoturism pe strada Mihai Eminescu din direcția Târgu Neamț- Humulești, la intersecția cu strada Castanilor ar fi efectuat virajul la stânga fără a acorda prioritate de trecere unui autoturism  condus de un tânăr de 26 de ani din Bălțătești, care circula regulamentar, intrând în coliziune cu acesta”, a declarat pentru ZiarTarguNeamt.RO Georgiana Moșu- purtător de cuvânt al IPJ Neamț.

În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a unei femei în vârstă de 58 de ani, care era pasageră în autoturismul tânărului din Bălțătești. Potrivit unui comunicat al Serviciului de Ambulanță Județean Neamț, victima a suferit un traumatism cranio-cerebral și un traumatism cranio-facial. Echipajul cu asistent medical ajuns la fata locului i-a oferit primul ajutor și a transportat-o mai apoi la CPU din cadrul Spitalului Orășenesc “Sf. Dimitrie” Târgu Neamț.

Ambii conducători auto au fost supuși testării cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii  continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Andreea Trăsnea




Un comentariu la “Târgu Neamț: Accident rutier înainte de podul peste Ozana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *