Tineretul Alianței Liberalilor și Democraților

0

Tineretul Alianței Liberalilor și Democraților (TLDE) s-a întâlnit sâmbătă, 25 noiembrie, la Piatra-Neamţ, unde a avut loc ședința Biroului Permanent Național (BPN) a organizației de tineret.
Alături de tinerii liberali-democrați au fost prezenți la eveniment  dl. Ioan Asaftei-președintele filialei ALDE Neamţ, dna Liliana Mincă-președintele filialei ALDE Botoșani şi vicepreședinte ANPC și dl Ciprian Roșca-secretar de stat în MDRAP-FE.
„Am urmărit cu atenție activitatea acestei structuri de conducere a TLDE din acest weekend și pot afirma că rigoarea și seriozitatea cu care s-a desfășurat această ședință, entuziasmul, ambiția, cunoștințele specifice și inițiativele pe care le au tinerii fac ca organizațiile de tineret să aibă un rol deosebit de important în îndeplinirea obiectivelor ce decurg din strategia și programul de activități al ALDE.” a declarat Ioan Asaftei-președintele filialei ALDE Neamţ.

De asemenea, în cadrul evenimentului s-a făcut o analiză și o evaluare a situației politice și organizatorice la nivelul fiecărei filiale teritoriale până în cele mai mici detalii, aspect care reflectă dorința tinerilor de a-și dezvolta activitatea și spiritul cetățenesc, de a se dedica tot mai mult promovării și întăririi valorilor liberale în România.

De asemenea, tot sâmbătă, la sediul filialei ALDE Neamţ, tinerii liberal-democrați au participat la un seminar de instruire politică organizat de Institutul de Studii Liberale (ISL) în parteneriat cu TLDE sub îndrumarea d-lor Laurențiu Cazacu-trainer ISL, Claudiu Daniel Catană-președinte TLDE și Tudor-Tim Ionescu-vicepreședinte TLDE, parteneriat care încurajează și susține educația politică a tinerilor.






„Sunt convins că în următoarea perioadă tinerii din ALDE se vor implica și mai mult în comunitățile din care provin, vor reuși să devină cât mai vizibili iar noi, seniorii, avem obligația politică, nu doar dorința, de a menține o relație de colaborare și îndrumare politică cât mai strânsă și de a le respecta independența în toate deciziile lor astfel încât să le putem asigura cadrul adecvat pentru a-și construi un viitor frumos.”, a mai punctat domnul Ioan Asaftei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate