Tradiții și superstiții de Bobotează, ziua în care se deschid cerurile

0

Pentru români, sărbătorile importante din calendarul creștin ortodox au dobândit treptat, pe lângă semnificația lor religioasă, și o serie de tradiții și supersiții pe care unii le respectă chiar și în zilele noastre.

După 11 zile în care n-au mai fost restricții alimentare, iar în fiecare casă  mesele au fost îmbuleșugate, Ajungul Bobotezei (5 ianuarie) a venit ca o dezmeticire pentru cei care consideră că, dacă țin în această zi post negru, le va merge bine tot anul.

În noaptea de Bobotează, fetele își visează ursitul. Condiția e să lege pe inelar un fir roșu de mătase și un fir de busuioc și să adoarmă așa. Și dacă își pun busuioc sub pernă, sunt mari șanse să-și viseze vitorul soț. Potrivit unei alte supersiții, fetele care cad pe gheață în ziua de Bobotează se vor mărita cu siguranță în acel an. Atenție, nu alunecați intenționat!

Posesorii de animale ar trebui să fie atenți la ele. O superstiție străveche spune că la miezul nopții (5 spre 6 ianuarie), animalele vorbesc despre vechi comori ascunse.

De Bobotează, preoții sfințesc apele, iar credincioșii își stropesc casele și animalele cu aghiazmă și păstrează restul apei sfințite în sticle, pentru leac pe parcursul anului.

Problemă mare pentru cei care, după sărbătorile de Crăciun și Anul Nou, au rămas cu hainele nespălate. În Ajunul Bobotezei, în ziua de Bobotează, de Sfântul Ioan Botezătorul și opt zile după aceea, nu se spală rufe, pentru că apele sunt sfințite. În unele zone din Neamț, în această perioadă bătrânii evită chiar și baia/dușul, considerând că se murdărește apa sfințită.

Pe vremuri, în ziua de Bobotează era un ger de crăpau pietrele, fiind considerate cea mai  friguroasă zi din an, de unde și expresia parcă e gerul Bobotezei. Dar vremurile s-au schimbat, și clima o dată cu ele…

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate