Un proiectil din cel de-al Doilea Război Mondial, găsit într-o grădină din Crăcăoani

0

 Luni, 13.08.2018, la ora 08:32, Dispeceratul integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre faptul că în comuna Crăcăoani, sat Crăcăoani a fost descoperită muniție neexplodată. La locul intervenției s-a deplasat echipa pirotehnică, formată din doi subofițeri, cu o autospecială pentru intervenții pirotehnice, care au ridicat un proiectil cal. 85 mm provenit din Al Doilea Război Mondial, în vederea depozitării şi, ulterior, a distrugerii. Muniția a fost descoperită de un bărbat, în vârstă de 77 de ani, în timp ce efectua lucrări agricole de sezon în grădina locuinței personale.

Echipa pirotehnică a verificat zona cu detectorul de metale pe o suprafaţă de 20 metri pătrați şi nu a mai descoperit alte elemente de muniţie.

Pentru prevenirea accidentelor în cazul descoperirii muniţiilor neexplodate, ISU Neamț reaminteşte cetăţenilor următoarele măsuri de prevenire:

  1. a)să anunţe de urgenţă prin SNUAU 112 despre descoperirea de muniţii neexplodate;
  2. b)să nu mişte de pe loc muniţiile descoperite;
  3. c)să nu dezmembreze sau să predea muniţii neexplodate la operatorii economici care au ca obiect de activitate colectarea deşeurilor metalice;
  4. d)să nu folosească muniţiile descoperite pentru improvizarea diferitelor dispozitive;
  5. e)să nu lovească, să taie sau să demonteze muniţiile neexplodate;
  6. f)să nu aprindă focul în apropierea muniţiilor descoperite neexplodate;
  • Articol documentat cu sprijinul ISU Neamț
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate