Eveniment: Ziua comunei Grumăzești, ediția I (18-19 august)

0

În anul Centenarului, Primăria și Consiliul Local au decis să organizeze, în premieră, „Ziua comunei Grumăzești”.

Manifestările au loc în perioada 18-19 august la Baza Sportivă din localitate și sunt organizate doar cu fonduri de la bugetul local al comunei, lucrur rar întâlnit pe meleaguri nemțene.

Evenimentul mult așteptat de către toți locuitorii va debuta sâmbătă, 18 august, la ora 18.00, cu un concert al trupei Coco, urmat de discotecă în aer liber.

Duminică, 19 august, Ziua comunei Grumăzești va fi oficial deschisă la ora 13.00 de către primarul Constantin Matasă și invitații săi.  Se știe faptul că localitatea Grumăzești este una plină de oameni gospodari și cu frică de Dumnezeu, așa că prima ediție a Zilei comunei va cuprinde și un scurt ceremonial religios.

Din partea Primăriei și Consiliulului Local, vor primi diplome și premii fiii satului născuți acum 100 de ani, deodată cu România Mare, veteranii de război și cuplurile care serbează 50 de ani de căsnicie.

Pe scena special amenajată vor urca talentele locale, copii și tineri care așteptau șansa de a fi văzuți, auziți și apreciați de către publicul larg. Manifestările dedicate Zilei comunei Grumăzești vor continua cu muzică și voie bună, în compania unor artiști celebri, precum Nemuritorii, Kronoss, Grigore Gherman, Viorica Macovei, Dinu Iancu Sălăjanu, Andreea Bălan și DJ Project.

Pe parcursul întregii zile, participanții vor putea să deguste bucate tradiționale alese și să se bucure, alături de prieteni ori familie, de sărbătoarea comunei Grumăzești.

Manifestările se vor încheia cu un foc de artificii, cu amintiri frumoase și cu dorința tuturor ca evenimentul să aibă continuitate.

Așadar, primarul Constantin Matasă împreună cu viceprimarul și Consiliul Local invită toți locuitorii, cu mic, cu mare, să participe la activitățile prilejuite de prima ediţie a Zilei comunei Grumăzești.

18-19 august, la Baza Sportivă din localitate.

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate