Un șofer beat din Răucești a fugit, la propriu, de polițiști

0

În noaptea de 29 martie, în jurul orei 00:20, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au depistat în trafic, în localitatea Răucești, un autoturism condus de o persoană de sex masculin.

Polițiștii au procedat, prin folosirea semnalelor acustice şi luminoase, pentru oprirea autoturismului în cauză, de la volanul acestuia coborând o persoană de sex masculin care a început să alerge.

Polițiștii au procedat la urmărirea acestuia, iar în urma somațiilor aceasta s-a oprit, stabilindu-se identitatea acestuia, un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din aceeași localitate.

Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare pozitivă, respectiv 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

informează IPJ Neamț
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate