Veste bună pentru FEMEI! Vârsta de pensionare, SCHIMBATĂ de noua lege

2

Un nou proiect de lege prevede că orice femeie va putea ieși la pensie mai devreme cu doi ani pentru fiecare copil născut și crescut până la vârsta de cel puțin 10 ani. Principalul motiv pentru impunerea acestei măsuri ține de declinul demografic al populației României. 

Proiectul de Lege a Pensiilor a fost pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Muncii. Acesta mai prevede că salariații care își desfășoară activitatea în condiții grele vor primi o reducere de un an pentru fiecare doi ani munciți. Cei care lucrează 24 de ani se pot pensiona, așadar, cu 12 ani mai devreme. În acest caz, vârsta minimă va fi de 53 de ani pentru bărbați și de 51 de ani pentru femei.

Pe lângă cei care fac muncă grea, favorizați sunt și cei din zona artistică. O anexă a legii cuprinde și o listă cu profesiile din activitatea artistică ale căror locuri de muncă se încadrează în condiții speciale. Acestea sunt: balerin, dansator, acrobat, jongler, clovn, călăreț de circ, dresor de animale sălbatice, solist vocal de operă și de operetă, instrumentist la instrumente de suflat și cascador.

b1.ro

2 Comentarii
  1. Muncitorul spune

    Era și normal să se întample acest lucru. Vârsta de pensionare a femeilor era ridicată. În schimb nu mi se pare normal să fie favorizată cei din anumite zone.

  2. BUTOI ELENA spune

    Bună ziua sincer nu cred ca este corect sa fie favorizate anumite persoane din anumite zone pentru ca toate femeile vorbesc doar de cele care muncesc …..da toate muncesc din greu numai vorbim de faptul ca ele mai au si copii acasa atunci CÎND se intorc de la munca si o casa de intretinut cu tot tot ce responsabilitati are ea stim cu toatele spalat…. calcat….de facut mancare s .a .m .d ….deci cele care sint vanzatoare si stau direct fata n fata cu clientul si stim ca nu i usor deloc cum credeti ???? Normal ca ar trebui sa iese la pensie si ele mai devreme nu cred ca i usor zi de zi luna de luna an dupa an s.a m d. Sa fie intelese gresit ca vezi doamne ar fi un job foarte usor nici pe departe sa nu va ganditi ka asa ceva asa ca ar fi bine pentru toate femeile sa fie favorizate de ce nu????

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate