Viața religioasă din zona Tîrgu Neamț în regimul comunist (VII) -Seminarul de la Agapia

De Andreea Trăsnea
0
Rezistența anticomunistă din Ținutul Neamțului (XI)

Seminarul monahal de la Mănăstirea Agapia

Continuă și astăzi serialul dedicat vieții religioase în zona Tîrgu Neamț, în regimul comunist, cu o prezentare a Seminarului de la Agapia în timpul comunismului.

Putem spune că Mănăstirea Agapia, în primul deceniu comunist, a reprezentat un aşezământ aparte pentru monahismul românesc. Dincolo de încărcătura istorică pe care o purta aşezământul celor 355 de maici, din 1949, această mănăstire a fost stavropighie patriarhală, adică sub ascultarea directă a întâistătătorului român așa cum va rămâne până la desfințarea Seminarului de aici, în 1959. Logica acestui statut canonic era strâns legată de planul patriarhului Justinian de reformare a monahismului românesc şi de adaptare la noua situaţie politică a ţării. Întâi de toate, aici funcţiona Seminarul Teologic „Cuvioasa Paraschevaˮ, pentru toate maicile din Eparhia Moldovei, sub conducerea maicei starețe Veronica Constantinescu.

În 1950, seminarul avea 8 profesori şi 35 de eleve în clasa a I-a, 14 eleve în clasa a II-a şi 26 de eleve în clasa a III-a. Majoritatea elevelor proveneau de la mănăstirile: Văratec, Agapia, Agafton, „Eroii Neamului“, Râşca, Cozancea şi Almaş.

În 1952, numărul monahiilor şi surorilor a ajuns la 100, pentru ca în anul şcolar 1955-1956 să frecventeze 73 de eleve. În anul următor, numărul elevelor a rămas constant, iar în 1958-1959 seminarul a avut 65 de eleve (an I – 21, II – 17, III – 14, IV – 7, V – 6). Cu toate provocările venite din partea autorităţilor statului, seminarul de la Agapia a avut o evoluţie mai liniştită, mai ales datorită grijii permanente manifestate de Patriarhul Justinian.

Însă anul şcolar 1958-1959 pentru seminariile monahale se prevestea ca unul extrem de dificil.

În locul obişnuitelor cronici în care se prezenta deschiderea anului şcolar la seminariile monahale, în revista „Biserica Ortodoxă Română“ a fost publicat următorul text:

„Potrivit prevederilor regulamentare, seminariile monahale de la mănăstirile Agapia şi Hurezi şi-au deschis cursurile pentru noul an şcolar 1958-1959; în ziua de 1 octombrie a.c., împlinindu-se însă zece ani de la înfiinţarea acestor aşezăminte de învăţământ teologic, evenimentul a fost sărbătorit în cadrul unor festivităţi care au fost cinstite cu prezenţa Preafericitului Patriarh Justinian şi a altor Înalţi Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul acestor sărbători s-a făcut şi deschiderea festivă a noului an şcolar. Darea de seamă asupra festivităţilor o publicăm în paginile ce urmează“.

În textul de mai sus se invocă legiuirile bisericeşti pentru funcţionarea acestor şcoli, adăugându-se amănuntul că deschiderea noului an şcolar ar fi fost făcută prin festivităţile de sărbătorire a zece ani de patriarhat, care oricum se consumaseră în vara acelui an. Chiar dacă în finalul textului se anunţa publicarea dării de seamă, amănunt inserat probabil la cererea Patriarhului Justinian, acest lucru nu s-a mai întâmplat. Într-adevăr, anul şcolar 1958-1959 s-a deschis la seminariile monahale, însă cu şicane din partea Ministerului Cultelor, care avea în vedere schimbări majore.

Pentru început, în perioada 9-26 decembrie 1958, autorităţile statului au recurs la controale în seminariile monahale, fiind vizate: înscrierile şi frecvenţa elevilor, manualele folosite în procesul de învăţământ, baza materială, cu locul pentru desfăşurarea învăţământului, internat, burse, apoi corpul didactic şi personalul auxiliar. Una dintre problemele semnalate de împuterniciţii de culte era aceea a nerespectării numărului elevilor, aprobat de Ministerul Cultelor. În cazul seminarului de la Agapia, în 1958 erau 26 de eleve din eparhie, din care 23 erau bursiere. La finalul anului școlar 1958-1959, în luna iulie, existau din eparhie 22 de eleve promovate, astfel: 2 în anul I, 8 în anul III, 5 în anul IV și 4 în anul V și 3 la secția practică de broderie, adică 7 monahii de la Văratec, 4 de la Sucevița, câte 3 de la Agafton și Râșca, 2 de la Vatra Moldoviței și câte una de la Almaș, Eroii Neamului și Războieni.

O astfel de analiză făcea parte din strategia de desfiinţare a seminariilor monahale iniţiată de Departamentul Cultelor în contextul valului de arestări început în anul 1958, fapt care se v-a întâmpla și cu acest seminar în anul 1959. Reînființarea sa, a avut loc în noiembrie 1990.

Încheiem aici serialul dedicate vieții religioase din zona Neamțului în timpul comunismului, dar nu și serialul dedicate rezistenței anticomuniste. În episoadele următoare vom face o scurtă prezentare a securității și oamenilor acesteia din zona Neamțului.

(Va urma)

Prof. Emanuel Balan

Surse:

 

Citește și alte file din istoria locală AICI (click)

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate