Weekend dedicat persoanelor de vârsta a treia, la Târgu Neamț

0

copertaSâmbătă, 1 octombrie, peste 350 de seniori s-au aranjat și au mers la petrecerile organizate cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice. Timp de câteva ore, bătrânii nostri au ascultat muzică de calitate, ba chiar au și dansat, cei care stau bine cu sănătatea. Au zâmbit, au socializat și s-au bucurat să îl aibă în mijlocul lor și pe primarul Daniel Harpa, care i-a onorat cu prezența atât pe vârstnicii de la Asociația Solidaritatea Pensionarilor din Târgu Neamț, cât și pe cei de la Organizatia Pensionarilor din Târgu Neamț.

Însoțit de consilierul local Gică Onu, edilul a transmis seniorilor din Târgu Neamț: Cu ocazia acestei zile speciale pentru toată lumea, vă doresc un călduros La mulți ani!, multă sănătate și liniște sufletească! Vă asigur că aveți toată susținerea mea și fac tot ce îmi stă în putere pentru a veni în sprijinul dumneavoastră, așa cum am făcut și acum, astfel încât să aveți parte de condiții optime în această zi deosebită. Petrecere frumoasă!

Nu a plecat fără să ciocnească un pahar de vorbă bună cu fiecare târgnemțean de vârsta a treia și a recunoscut că și-ar dori să-i vadă pe toți uniți într-o singură asociație: Îmi doresc din tot sufletul să avem o singură Ligă a seniorilor din Târgu Neamț, nu să fie persoanele de vârsta a treia împărțite în două sau trei asociații. Cu pași înceți, dar siguri, vom rezolva acest aspect, să fim un tot unitar și să sărbătorim împreună, a precizat edilul.

Următoarea zi, duminică, o parte din seniorii care locuiesc la poalele Cetății au răspuns afirmativ invitatiei de a participa la spectacolul de la Casa Culturii, organizat special pentru dânșii. Rând pe rând, au evoluat pe scenă tinerii artiști locali Daria Boghian, Yarina Cozma, Răzvan Cucoș și Adina Olteanu. Spectacolul dedicate persoanelor vârstnice din Târgu Neamț s-a încheiat cu o suită de dansuri și cântece populare cum numai Ansamblul Folcloric Ozana știe să le interpreteze, sub coordonarea prof. Dănică Gâtlan.

Bătrânii Târgului au apreciat prin aplauze prețuirea și respectul pe care l-au arătat atât organizatorii, cât și tânăra generație:

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate