NEAMȚ: Copii ajunși la spital, după ce-au mâncat la mănăstire

0

Din tabără, pe mâinile medicilor! Mai mulţi copii din Prahova, veniţi la Neamț în excursie, au acuzat stări de rău, greaţă și vărsături. Erau cazaţi la o mănăstire din Durău, acolo unde, după ce s-a dat alarma, au ajuns mai multe echipaje de la ambulanţă să-i preia.

S-a întâmplat în seara zilei de miercuri, 17 iulie. Până la miezul nopții, 5 copii au ajuns la Urgenţe, la spitalul din Târgu Neamț, iar alții erau în ambulanță, în drum spre unitatea spitalicească.

Până la ora 24.00, la spital s-au prezentat cinci copii cu vârste între 9 și 16 ani cu simptome de toxiinfecție alimentară- greață și vărsături.  

Ar fi mâncat produse lactate la mănăstirea unde sunt cazați, din Durău.

Copiii sunt acum stabili și ținuți sub supraveghere medicală.

Noi am anunțat deja DSP, au început o anchetă epidimiologică în acest caz”, ne-a declarat dr. George Carp- directorul medical al Spitalului Orășenesc „Sf. Dimitrie” Târgu Neamț.

Potrivit unor surse neoficiale, minorii care au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară sunt copii instituționalizați din județul Prahova, veniți în vizită la Neamț printr-un program cu finanțare europeană. Adulții care îi însoțeau au suferit atacuri de panică după ce minorilor li s-a făcut rău, rând pe rând. Se pare că aceștia ar fi nemulțumiți de condițiile de cazare și hrana primită de  la mănăstire, desi  ar fi plătit pentru toate aceste servicii, de o calitate… îndoielnică.

Revenim.

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate