Eroii zilei! Soții Ceonzic din Târgu Neamț au salvat patru copilași dintr-o casă în flăcări

2

Patru copilași lăsați nesupravegheați în casă au fost la un pas să-și piardă viața în flăcări. În absența părinților,  au fost salvați, la timp, de soții Ceonzic, vecinii.

S-a întâmplat duminică, 18 noiembrie, la Târgu Neamț. (articol inițial AICI – click)

“Veneam din oraș, eram în drum spre casă si am văzut ca iese fum pe coș și pe sub streașina casei. Zic către soț: >Arde casa asta!<.

Soțul meu a intrat în casă, am intrat și eu. Am văzut că ardeau scaunul, dulapul… era foc în tavan. Un copil, David, cel mijlociu (4 ani- n.r.), era în ușă… Ne-a zis doar >FOC<.

> Cum foc??! Afară!<

Soțul a luat un furtun, să-l instalăm la apă, dar nu a ajuns până în casă. S-a auzit un BUM mare, apoi flacăra s-a extins. Înainte de asta, am reușit să scoatem toți cei patru copii afară din casă”, ne-a povestit dna Ceonzic, salvatoarea prichindeilor.

Acești doi oameni, soții Ceonzic din Târgu Neamț, au acționat din instinct și compasiune. Și-au riscat propria viață ca să-i salveze pe copiii cu vârste de 5 ani, 4 ani, 2 ani și bebelușul de numai 3 luni. Totul, în timp ce mama lor “era la o tanti”, cum au spus cei mici. Tatăl lor este plecat la muncă în Anglia, spun vecinii.

„Ne-a fost frică, mai ales că amândoi suntem bolnavi. Dar, când știi că sunt copii înăuntru și vezi că arde… trebuie să faci ceva!”, ne-a declarat salvatoarea copiilor.

mama copiilor lăsați nesupravegheați, de vorbă cu polițiștii

În absența părinților, fiind frig în casă, micuții lăsați nesupravegheați ar fi aprins focul cu ziare, în fața sobei. Așa a izbucnit incendiul, cel mai probabil.

Copiii au fost duși la CPU al Spitalului Orășenesc. Datorită vecinilor săritori, viețile lor se pare că sunt în afara oricărui pericol. Doar fetița în vârstă de cinci ani s-a ales cu arsuri de gradul 1-2 pe circa 2% din suprafața corporală, potrivit primelor informații.

Trei butelii care puteau exploda în orice moment au scos pompierii din casa în flăcări…

La un momentdat, în timp de pompierii interveneau pentru a stinge flăcările, la fața locului a ajuns și mama copiilor, care a fost nevoită să poarte o “conversație” cu polițiștii.

Având în vedere că nu se mai poate locui în casa respectivă, iar frigul iernii deja s-a instalat în Neamț, familia va fi cazată la Centrul de Primire în Regim de Urgență a Persoanelor fără Adăpost „Sfânta Teodora” Târgu Neamț aflat în subordinea Direcției de Asistență Socială a orasului.

Viorela Gherasim/ Andreea Trăsnea

2 Comentarii
  1. Gheorghe Simon spune

    Oameni inimosi si saritori, la necaz. Atat de rari, tot mai rari, Felicitari si Reverente Familiei CEONZIC ! CE suflete, imi vine sa ZIC ! Suflete binecuvantate !

  2. Stefan spune

    Pe copiii mai mărişori ai acestei „mame” i-am găsit acum 3 ani ( când erau mici) singuri, în parc şi plângeau, speriați. Am sunat la Poliție şi am stat cu ei până a venit o patrulă. Ei au sunat-o pe „mamă” care a venit într-un târziu sa-i ia. „Mama” copiilor este cunoscută în oraş pentru faptul că îşi neglijează copiii dar Protecția Copilului stă la birou, la căldurică… afară, pe teren e prea frig/prea cald. Nici măcar la sesizări nu răspunde. Păi de ce să-şi facă treaba dacă oricum primesc salariul?! Şi mai sunt şi copiii rromilor care cerşesc cu/fără cărucioare prin oraş. Nimeni de la „Protecție” nu ştie în ce stare sunt acei copii, cât de abuzați, de bătuți, de mutilați, de flămânzi… Se pare că politica lor e: copiii care au un gunoi drept „părinte” sunt condamnați să trăiască cu el, indiferent cum, bine că au un „părinte”. Revoltător pentru o țară aşa-zis civilizată.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate