S-a ales nașul de botez pentru zimbrișorul din Parcul Natural Vânători- Neamț

1

Mai rar se întâlnește omul cu ocazia de a deveni naș de botez pentru un pui de zimbru. Ca să găsești un nume demn de legendarul mamifer, e nevoie de multă inspiraţie, suficientă cultură generală și un dram de noroc.

Mezina familiei de zimbri ce cutreieră în libertate pădurile Neamțului a primit numele ROLTEA.

Nașul ei de botez este tânărul Cristi Fodor din zona Târgu Neamț, în prezent student la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, specializarea Bioinginerie medicală.

El a câștigat concursul Se caută un nume, ediția a VI-a, organizat de Administrația Parcului Natural Vânători- Neamț.

Puiul de zimbru botezat ROLTEA a venit pe lume în luna iunie 2018.  Nașul ei de botez ne spune și povestea numelui dăruit acestui zimbișor:

Se spune că Ștefan cel Mare a fost născut și a copilărit în zona geografică a Bacăului, Trotușului și a Borzeștilor, unde exista satul „Olteni”. Sursele istorice, din documentarea mea, afirmă că mama lui Ștefan cel Mare din acest sat era originară, de unde și numele „Oltea”.

Mama Oltea a jucat un rol considerabil nu numai la educarea filului, dar și la organizarea și efectuarea acțiunilor de politică internă și externă (așa scriu unii istorici) dând dovadă de mare putere, astfel când pronunțăm „putere”, inevitabil ne vine în minte zimbrul nostru românesc.

De aceea, pentru veșnică neuitare a „mumei lui Ștefan cel Mare” (nu se vorbește foarte mult despre aceasta din diferite motive) și pentru promovarea locurilor istorice din Moldova, propun ca mica femelă să crească cu numele ROLTEA (alintată ROLTIȚA) și să nască la rându-i fii puternici care să domine Codrii Neamțului, așa cum însuși Ștefan a dominat teritoriile care încă de atunci sunt ale noastre!, spune Cristi Fodor.

Câștigătorul competiției Se caută un nume a fost invitat marți, 14 august, la Centrul de Vizitare al Parcului Natural Vânători Neamț, pentru decernarea premiului, de “Ziua Zimbrului”.

În anii din urmă, cu sprijinul publicului larg, au fost botezați alți nouă zimbrișori veniți pe lume în Parcul Natural Vânători- Neamț.

În 2013, mai mulți elevi nemțeni, cu gândul la Ozana cea limpede si frumos curgătoare, au botezat o femelă cu numele Rozana. În 2014, o fetiță de la clubul ECOMIL 2000 din Vânători Neamț a numit un pui de mascul Românaşul. În 2015, au fost botezaţi doi pui masculi (Rovin – nume care ne duce cu gândul la bătălia de la Rovine – şi Robur – nume inspirat din romanul „Robur Cuceritorul”, scris de Jules Verne). Tot în 2015, un pui femelă a primit numele Rolinne, de la Carl von Linne, cel care, în 1758, descria pentru prima dată în literatura științifică zimbrul (Bison Bonasus). Zimbrișorul fătat în anul 2016 a fost norocos să-l aibă drept naș de botez de Laurențiu Leoreanu, fost primar al municipiului Roman și actual deputat. Puiul de zimbru a fost numit Romașcan.

Anul trecut, trei viței din Ținutul Zimbrului au fost botezați, primind numele RonicăRovan și Roemi.

Andreea Trăsnea

1 Comentariu
  1. Daniel Lozonschi spune

    Cristi Fodor este din satul Poiana, comuna Brusturi.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate