Mașini multe, locuri de parcare insuficiente

0

În orașul Târgu Neamț, conducătorii auto găsesc din ce în ce mai greu un loc de parcare liber, mai ales în timpul orelor de vârf.

Cea mai aglomerată zonă în timpul zilei este, fără doar și poate, bvd. Mihai Eminescu, cu precădere în fața Pieței Agroalimentare. Pentru a găsi un loc de parcare disponibil, șoferii sunt nevoiți să se plimbe din sens în sens giratoriu până când un alt conducător auto decide să elibereze locul.

Conducătorilor auto iritați de această situație nu le rămâne altceva de făcut decât să aștepte să treacă câteva secole pentru a beneficia de parcări subterane sau suprapuse, așa cum se găsesc de ani buni în țările civilizate din Uniunea Europeană. Administrația publică locală se gândește însă la o soluție mai apropiată de prezent…

Deși ne plângem că nu sunt bani și ne confruntăm cu o criză acută de locuri de muncă, numărul autoturismelor care circulă în orașul de la poalele Cetății Neamț a crescut considerabil în ultimii ani. În prezent, sunt în jur de 6500 de autovehicule pentru care proprietarii plătesc impozit la Primăria Târgu Neamț. În goana după un loc de parcare disponibil, lor li se adaugă mașinile înmatriculate în străinătate, cele aflate în tranzit sau autovehiculele din comunele învecinate.

Reporter: Andreea Trăsnea

Operator imagine/ Editor montaj: Dacian Aniței

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate