O nouă ediție a Taberei „Dăruind vei dobândi!”, la Filioara

0

În perioada 26 iulie – 1 august 2018, Asociaţia „Sfântul Ioan de la Neamţ” – Filioara, împreună cu Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) – filiala Iaşi, va organiza cea de-a XVI-a ediţie a Taberei de creaţie „Dăruind vei dobândi!”.

Evenimentul are loc la aşezământul social de la Parohia Filioara, comuna Agapia, judeţul Neamţ.

Tabăra este dedicată copiilor şi tinerilor din zonă, cu vârsta cuprinsă între 6-18 ani.

Aceştia vor avea parte de un program complex ce va cuprinde cursuri şi ateliere de iniţiere-perfecţionare în: sculptură, pictură, pirogravură, poezie, încondeiat ouă, dansuri tradiţionale româneşti şi confecţionare de obiecte tradiţionale.

Alături de aceste ateliere şi cursuri, programul va cuprinde activităţi sportive, seri culturale, foc de tabără şi participare la slujbe. De asemenea, în cadrul sesiunii „Întreabă preotul”, copiii vor avea posibilitatea de a primi răspunsuri de la părintele paroh Dumitru Irina cu privire la viaţa creştină, în general, şi la viaţa fiecăruia, în mod special.

Atât copiii participanţi în tabără, cât şi voluntarii din ASCOR Iaşi vor avea parte de o experienţă frumoasă, dar şi formatoare în acelaşi timp. O parte dintre ei fiind studenţi la Facultatea de Medicină, vor oferi consultaţii persoanelor vârstnice din parohie. Din întâlnirea şi dialogul pe care îl au studenţii cu cei pe care îi vizitează izvorăşte o bucurie unică, pe care o simţim din ce în ce mai rar din cauza zgomotului şi a stresului cotidian care ne cuprind, de cele mai multe ori, fără voia noastră.

Fiind o tabără de tradiţie, un lucru impresionant este a vedea cum cei care au participat acum 16 ani la această tabără, copii fiind, vin astăzi, în calitate de organizatori şi voluntari şi aduc mărturie despre cât de benefică a fost şi va fi această tabără în procesul de formare personală şi duhovnicească. Mai mult decât atât, prin aceasta se arată felul în care se transmit tradiţiile de la o generaţie la alta, nu într-un mod rece şi impunător, ci într-un mod personal şi plin de dragoste.

sursa: ziarullumina.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate