Parcul de la poalele Cetății Neamț mai învie sau…?

2

CIVITAS – societate subordonată Consiliului Local Târgu Neamț nu își permite reabilitarea vechiului ștrand și fostei berării din Parcul de la poalele Cetății. Un parteneriat public – privat pare a fi singura șansă de resuscitare a zonei.

IMG_2827„Am încercat să inițiez un proiect de hotărâre pentru a face un parteneriat public – privat sau pentru a găsi investitori privați. Unii consilieri locali nu au fost de acord și au venit cu propunerea de a investi acolo Civitas- societate aflată în subordinea Primăriei. AGA de la Civitas a întocmit o adresă Consiliului Local prin care le aduce la cunoștiință că nu au posibilități financiare pentru  a investi în parcul de la Cetate. Probabil în următoarea ședință de consiliu voi prezenta proiectul, care este deja definitivat. Apoi, vedem dacă consilierii vor accepta acel parteneriat public- privat despre care tot vorbesc eu de vreo doi ani de zile sau parcul rămâne cum este acum, pentru că așa vor unii consilieri”, spune primarul Daniel Harpa.

Edilul rămâne optimist și speră că târgnemțenii vor putea merge în această vară la strand, în orașul lor:

20928_608476432623047_6911672151223298176_n„Amenajarea parcului de la poalele Cetății Neamț este unul din obiectivele pe care mi le-am propus pentru anul acesta.  Au avut loc întâlniri de lucru pentru identificarea celei mai bune soluții de amenajare a spațiilor verzi din acest parc. Avem o schiță de proiect pentru amenajarea zonei bazinului de înot, dar pot apărea modificări. Pentru întregul ansamblu vom avea în vedere specificul turistic al orașului și soluții tehnice care să pună în valoare cât mai bine istoria locului. Orice sugestii sunt binevenite. Fac tot posibilul ca în cel mai scurt timp să încep modernizarea parcului- mă refer la alei, la spații verzi- după care să vedem unde vom găsi partea financiară a problemei cu privire la strand”, adaugă edilul.

Până la găsirea unor surse financiare pentru resuscitarea parculului de la poalele Cetății Neamț, administrația publică locală, dar și târgnemțenii nu pot decât să spere, să deseneze și să viseze cum va arăta complexul.

Andreea Trăsnea

2 Comentarii
  1. uncetatean spune

    Pentru inceput se poate da drumul la piscina descoperita si amenajarea spatiului verde ,pana se contureaza un proiect care sa fie depus pentru accesarea de fo duri externe. Insa trebuie gasite solutii de parteneriat primarie-privat , nu darea in folosinta unei societati cu capital de stat.
    Apoi trebuie gasite solutii de a lega acest loc cu altele pentru a le contura mai bine intr.un proiect. Doar pentru acest spatiu nu se vor putea accesa fonduri suficiente pentru a face ceva fezabil si de viitor.
    Intriga in tot acest subiect ar fi ca majoritatea primarilor au facut valuri cu acest spatiu doar in prag de alegeri. In rest , liniste si pace.
    Apoi ,pasul doi ar fi sa.l mai treziti pe domnul deputat sa mai faca cate ceva cu drumurile alea cu care se lauda anul trecut in prag de alegeri , ca altfel ne mananca cainii , de saraci ce suntem .

    http://m.zf.ro/eveniment/cifrele-din-spatele-dezvoltarii-transilvaniei-si-a-banatului-si-subdezvoltarii-moldovei-14179577

  2. cr spune

    IN campania electorala din toamna lui 2012, dl.CREANGA Emil -PSD-IST DE FRUNTE A CANDIDAT IN ECHIPA CU DL.ROGIN PENTRU parlament din partea Partidului lui Razvan UNgureanu au prezentat acest proiect.DE UNDE SE SCOT 20 MIL DE EURO PENTRU PROIECT??????? O fi adevarat sau POVESTE MARCA ARNAUTU??????O TELEGONDOLA SE FACE????

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate