Poezie și anestezie/ Dr. Carp de la spitalul din Târg lansează cartea „Pierderea umbrei”

0

Vineri, 6 septembrie, dr. Gheorghe Carp- medic anestezist și director medical al Spitalului Orășenesc Sf. Dimitrie din Târgu Neamț lansează volumul de poezii numit „Pierderea umbrei”.

Evenimentul este găzduit de Casa Culturii „Ion Creangă” din Târgu Neamț, de la ora 15.00 și are loc în cadrul ediţiei a XXIX-a a Zilelor Oraşului Târgu-Neamţ.

Pentru medicul Gheorghe Carp poezia este un violon d’Ingres, un hobby, o pasiune recreativă. Pentru că în textele pe care le scrie el practică un ludic sărbătoresc și o lejeritate de vacanță.În aproape fiecare pagină a prezentei cărți,  intitulată  Pierderea umbrei, e prezentă iubirea, însoțită mereu de pledoaria pentru bine și frumos. Poate frumusețea să schimbe lumea, să anihileze sperjurii, trădătorii, pe cei fără onoare, se întreabă în mai multe texte autorul.

Gheorghe Carp nu are pretenții de poet adevărat,  poet  de blestem, în sensul grecesc al cuvântului, dar spune:

«Încerc să schimb ceva
Gîndirea omenească, 
Sau poate pe dumneavoastră 
Chiar dacă pare imposibil. 
Voi încerca să vă deschid
Ochii.
Ca să trăiţi din plin
Scurta bucurie a vieţii
»

(Încerc)

Înstăpânind fiecare text cu magia poveștii, Gheorghe Carp reușește prin Pierderea umbrei să ofere cititorilor o carte dinamică, interesantă prin spectacolul ideatic, încărcată de un magnetism original. La bună lectură!”, spune Daniel Corbu.

Banii obținuti în urma vânzării cărtii vor fi donați Spitalului Orășenesc „Sf. Dimitrie” Târgu Neamt, pentru dotarea cu aparatură medicală.

De altfel, nu este prima dată când dr. Carp pornește o actiune pentru a veni în sprijinul unității medicale de sub Cetate. CITEȘTE ȘI:

Stefana B

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate