Proiectul Asociaţiei „Ţinutul Zimbrului”, câştigător al programului „Spaţii Verzi”

0

Un proiect al Asociației „Ținutul Zimbrului” a fost declarat câștigător în cadrul programului „Spaţii Verzi”,  finanţat de MOL România și Fundația pentru Parteneriat.

Proiectul are un buget total de 9975 lei și presupune realizarea unui spațiu verde necesar desfăşurării activităţilor de învăţare si recreere pentru elevii Colegiului Tehnic “Ion Creangă” (CTIC) Târgu-Neamţ, într-un cadru natural adecvat.

Spaţiul ce urmează a fi amenajat (170 mp) este situat în încinta CTIC (curtea interioară) şi se află în domeniul public al oraşului Târgu-Neamţ. În prezent, este doar o porţiune de teren cu vegetaţie săracă şi neîngrijită. În curând, va fi frumos amenajat (prin semănarea unui gazon, plantarea unor arbori şi arbuşti decorativi, montarea unor pergole din lemn, amplasarea unor bănci şi a unei mese din lemn).

Se va numi În Grădina lui Creangă.

Tot în cadrul proiectului, vor avea și activităţi de educaţie ecologică şi de sănătate: Excursie școlară la Rezervația Naturală “Codrul Secular Slătioara” (Munții Rarăului) și Educație pentru sănătate cu tema “Ești ceea ce mănânci!”.

În 2018, Asociația Ținutul Zimbrului a implementat un proiect asemănător la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Târgu Neamț, tot cu fonduri nerambursabile obținute   în cadrul programului „Spaţii Verzi” finanţat de MOL România si Fundatia pentru Parteneriat (poze+Info AICI- CLICK).

„Spre bucuria noastră, am câștigat pentru al doilea an consecutiv un proiect pe programul lansat de Mol România, programul Spații Verzi.  Parteneri în proiect ne sunt Colegiul Tehnic >Ion Creangă< Târgu Neamț, acolo unde se va implementa proiectul și Primăria orașului Târgu Neamț- partenerul nostru traditional, care tot timpul ne sprijină în astfel de proiecte.

Chiar dacă nu au valori extraordinar de mari, astfel de proiecte au un impact foarte frumos, care ține de educația tinerei generații și de creşterea calităţii mediului şi îmbunătățirea esteticii orașului”, a declarat Geanina Fedeleș- președintele Asociației „Ținutul Zimbrului” (și administrator public al orașului).

Proiectul “În grãdina lui Creangã” va fi implementat până la sfârșitul lunii iulie a.c.

„Apreciez munca și rezultatele ONG-urilor din oraș și continui să cred că doar împreună, sprijinindu-ne reciproc și implicând cetățenii în diverse acțiuni vom dezvolta orașul nostru. Le transmit felicitările mele celor de la Ținutul Zimbrului pentru finanțarea obținută și îi asigur că rămân, în continuare, un partener pe care se pot baza”, ne-a declarat primarul Daniel Harpa.

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate