Reținut pentru violare de domiciliu, distrugere, ameninţare şi încălcarea ordinului de protecţie

0

Vineri, 7 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Urecheni au fost sesizați de către o femeie, de 31 de ani, din Davideni, cu privire la faptul că fostul său soț a încălcat ordinul de protecţie.

Echipajul de poliție s-a deplasat la fața locului constatând faptul că, pe fondul consumului de alcool, un bărbat de 33 de ani, din Davideni, ar fi forțat ușa de acces în locuința fostei sale soții și ar fi spart un geam de la ușa imobilului, încălcând în acest fel ordinul de protecție emis de Judecătoria Târgu-Neamț.

Totodată, acesta ar fi răvășit mai multe obiecte din interiorul locuinței și i-ar fi adresat amenințări cu acte de violență femeii în cauză.

Cel în cauză a fost condus la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor.

În baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de violare de domiciliu, distrugere, ameninţare şi încălcarea ordinului de protecţie.

Astăzi, cel în cauză urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive, potrivit unui comunicat de presă emis de IPJ Neamț.

ACTUALIZARE 10 ianuarie:

La data de 9 ianuarie a.c., bărbatul de 33 de ani, din Davideni, a fost prezentat de polițiști Judecătoriei Târgu-Neamț, față de acesta fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate