Părintele Iustin Părvu, 8 ani în Ceruri… Credincioșii sunt așteptați la Parastas

0
 

Anul acesta se împlinesc 8 ani de la trecerea în neființă a părintelui Justin Pârvu, părinte duhovnic și stareț al Mănăstirii Petru Vodă. Enoriașii sunt invitați să ia parte la Parastasul închinat părintelui pe data de 12 iunie.

„Pentru inima sa iubitoare, în care a încăput întreg neamul românesc, pentru lacrimile vărsate în rugăciune ca Dumnezeu să ierte păcatele noastre, pentru tăria și nădejdea insuflate în inimile multor români, să mergem să îl cinstim pe vrednicul de pomenire Părintele Justin Pârvu, la mănăstirea Petru Vodă, acolo unde se află mormântul său, cel dătător de bucurie, prin nenumăratele minuni pe care le săvârșește încă.

Parastasul va avea loc sâmbătă, 12 iunie, la mănăstirea Petru Vodă, precum și pe 16 iunie, la mănăstirea Paltin Petru Vodă, a doua ctitorie importantă a Părintelui Justin.

Pentru rugăciunile Cuviosului Părinte Justin, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi! Amin!”, este mesajul transmis pe pagina Mănăstirii Paltin – Petru Vodă.

__________________________

Purtător de Dumnezeu şi pe deplin dăruit oamenilor şi neamului său, părintele Justin Pârvu s-a născut în satul Poiana Largului, județul Neamț, la 72 de zile după Marea Unire a tuturor românilor într-o singură ţară. 

A trecut la cele veşnice în seara zilei de 16 iunie 2013, după o suferinţă de mai multe săptămâni. Mormântul părintelui Iustin se află sub streaşina ctitoriei sale de la Petru Vodă și a devenit un adevărat loc de pelerinaj, încă din ziua înmormântării. Providenţial, în cea mai mare parte a anului, mormântul său este împodobit de un aranjament floral tricolor în conturul graniţelor României Mari.

Părintele arhimandrit Iustin Pârvu a fost o personalitate marcantă a Bisericii Ortodoxe Române, care a influențat și condus pe calea cea dreaptă mii de credincioși, fiind un model de sacrificiu în folosul semenilor și al societății. 

A fost părintele sufletelor noastre, duhovnicul neamului românesc.

Veșnica lui pomenire!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate