Târgu-Neamț: Cros caritabil, pentru un copil diagnosticat cu tetrapareză spastică

2

Sâmbătă, 18 septembrie, de la ora 11.00, în orașul Târgu-Neamț are loc o activitate caritabilă, sub forma unei manifestări sportive.

În acest sens, lansăm invitația tuturor celor care doresc să participe la crosul caritabil <MAI MULȚI PENTRU MAI BINE>, prin care să reușim să sprijinim un copil cu grave probleme de sănătate. Este vorba de DAVID, un băiețel de 7 ani, diagnosticat cu tetrapareză spastică, transmit organizatorii pe rețelele de socializare.

Participarea la cros se va face doar pe baza donării unei sume de bani, în funcție de posibilitățile fiecăruia. Fondurile strânse vor fi donate mamei lui David, care se ocupă singură de îngrijirea lui.

Dacă există doritori să susțină cauza noastră, dar care nu pot participa efectiv la cros, aceștia își vor putea delega reprezentanți dintre cei care participă.

Donația se va face pe baza unei semnături. De asemenea, fondurile adunate, necesare pentru tratamentele și procedurile medicale ale băiețelului, împreună cu lista donatorilor, vor fi înmânate mamei lui David, pe baza unei semnături de primire, astfel încât cei care au participat la cros să aibă certitudinea că banii au ajuns la destinatar, precizează organizatorii.

Traseul crosului începe la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Târgu Neamț, la ora 11.00, după care se va merge la Monumentul Eroilor Vânătorilor de Munte și, de acolo, spre Cetatea Neamț.

Ne dorim ca împreună cu voi să reușim să sprijinim această cauză.

Nu dorim să câștigăm capital de imagine din acest eveniment, motiv pentru care recomandăm discreție asupra numelor participanților.

Ne dorim ca evenimentul să fie doar o modestă faptă bună, făcută de oameni inimoși, motiv pentru care nu ne dorim asocierea acestui eveniment cu nici un fel de structură politică. Dar ne vom bucura să vedem oameni implicați în politică, și nu numai, alergând pentru un scop nobil, spun organizatorii.

Haideți să facem tot posibilul să îl sprijinim pe David… Are dreptul să ducă o viață normală, la fel ca noi toți.

Vă invităm să participați la crosul caritabil din 18 septembrie, dar și să sprijiniți răspândirea acestui mesaj!

2 Comentarii
  1. Todiroae Timisesti spune

    DUMNEZEU, Iisus Hristos, Sfanta Treime, Maica Domnului, toti sfintii, toate sfintele, 7] și c. l.

    sa continue sa ajute pe David, inclusiv la sănătate.

  2. Todiroae Timisesti spune

    DUMNEZEU sa-l ajute pe David.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate