Târgu Neamț: Peste 300.000 lei din bugetul local, pentru activitățile ONG-urilor

0

18 ONG- uri beneficiază în acest an de finanțări nerambursabile de la bugetul local al orașului Târgu Neamț, în valoare totală de peste 303.000 lei.

Banii sunt alocați în vederea desfășurării unor activități nonprofit de interes local pe parcursul anului 2017, pe diverse domenii (sport, turism și cultură, social, tineret și persoane vârstnice), iar pentru a primi aceste finanțări neramburabile, organizațiile nonguvernamentale au trebuit să își depună proiectele și să întrunească condițiile impuse de Primărie și de legea 350/2005, dintre care amintim cofinanțarea proiectelor cu 10% din valoarea totală.

Principalele linii ce au primit finanțare de la bugetul local sunt: Cultură și Turism (valoare totală- 69.261 lei), Social (41.740 lei), Tineret și persoane vârstnice (57.697 lei), Sport (120.000 lei).

Banii sunt repartizați astfel:

  • Domeniul CULTURĂ și TURISM:

1.Fundația de Dezvoltare Locală „Speranța” primește 15000 lei finanțare de la bugetul local pentru realizarea proiectului „Actul cultural- un mijloc de promovare a comunității noastre”;

2. Asociației Meșteșugarilor „Nemțeanca” i se acordă 14.750 lei pentru proiectul intitulat „Mi-am luat bundiță nouă- diversitate în imagini”;

3. Asociația de Dezvoltare Local „Eco Land” beneficiază de o finanțare în valoare de 13.955 lei pentru implementarea proiectului „Iarmaroc la Târgu Neamț- înfrățirea cu legenda”;

4. Asociației Culturale „Eu Vreau să fiu o Stea” i s-a alocat 10.856 lei pentru realizarea Festivalului de muzică ușoară și populară pentru copii și tineret, care a avut loc recent (din păcate, nu vă putem atașa niciun articol referitor la acest eveniment, fiindcă nu am fost invitați să promovăm evenimentul);

5. Asociația pentru Dezvoltare Economică și Promovare Turistică Târgu Neamț primește 14.700 lei finanțare pentru proiectul „Pe Valea Neamțului„.

  • Domeniul TINERET și PERSOANE VÂRSTNICE

1.Asociației „Puzzle OptimEast” i se acordă 15.000 lei din bugetul local pentru implemetarea proiectului „Voluntariatul- o cheie spre succes”;

2. Tot 15.000 lei este suma alocată Organizației Pensionarilor din jud. Neamț- Filiala Târgu Neamț, pentru activitățile din cadrul proiectului „Un trai mai bun pentru seniori”;

3. Asociația Pro Democrația Club Târgu Neamț beneficiază de o finanțare în valoare de 14.180 lei pentru realizarea proiectului „Educație pentru societate”.

4. De asemenea, Asociația „Solidaritatea” Pensionarilor primește 13.517 lei pentru „Recreere și sănătate pentru membrii Asociației Solidaritatea”.

  • Domeniul SOCIAL

24.750 lei este valoarea finanțării nerambursabile obținută de Asociația „Căsuța cu Miracole” pentru implementarea proiectului „Oameni printre noi și noi printre oameni„;

Asociația „CAUTĂ!” primește anul acesta 9000 lei de la bugetul local pentru proiectul „Nu renunțăm!”, iar Fundația Filantropică „Omenia”– 7990 lei pentru realizarea proiectului „Micul gospodar mare”.

  • Domeniul SPORT

Clubului Sportiv „STEEL MAN” Târgu Neamț i se acordă 70.000 lei pentru realizarea activităților din cadrul proiectului „Susține echipa orașului tău!”;

Pentru organizarea primei ediții a compețiției Cupa Cetății Neamțului, Clubul de Dans Sportiv Latino Impact Târgu Neamț a primit de la bugetul local suma de 15.000 lei.

9900 lei este valoare finanțării de care beneficiază Clubul Sportiv Scorpions Fight Club Târgu Neamț pentru proiectul „Bătălia de sub Cetate”. Aceeași sumă a fost alocată și Asociației Sportive „Bella” Târgu Neamț, pentru organizarea competiției Cupa orașului la tenis de câmp.

Asociația Clubul Sportiv „For Fun” primește 9000 lei de la bugetul orașului pentru implementarea proiectului „Eu știu să înot”, iar Asociația Clubul Ecvestru Frații Jderi– 6200 lei pentru Școala de Echitație Frații Jderi.

Unele dintre proiectele amintite mai sus au avut deja loc, fiind mai mult sau mai puțin vizibile la nivelul comunității locale. Peste nivelul așteptărilor a fost Cupa Cetății Neamțului la Dans Sportiv, organizatorii demonstrând că banii alocați de la bugetul local au fost o investiție utilă și cu impact major pentru orașul nostru. Așteptăm cu interes organizarea activităților din cadrul celorlalte proiecte care primesc finanțare din banii Târgului.

Andreea Trăsnea

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate