ZIUA ŞCOLII RĂUCEŞTI şi ZIUA ÎNVĂŢĂTORULUI [foto]

0

Miercuri, 5 iunie, cadrele didactice, părinţii şi elevii Şcolii Gimnaziale nr.1 Răuceşti şi-au dat întâlnire la Sala de Festivităţi din centrul Comunei Răuceşti pentru a sărbători Ziua Şcolii şi Ziua Învăţătorului.

         Proiectul “Sărbătorim de Ziua Şcolii” şi-a propus să aducă împreună elevii şi cadrele didactice de la Şcolile din Răucesti, pentru a oferi un program cultural-educativ, cu cântecele, scenete sau dansuri interpretate de elevi.

         În deschiderea activităţii, reprezentanţii comunităţii locale – primarul Dumitru Bălăjel si viceprimarul Ioan Manolache– şi-au prezentat gândurile legate de şcoala răuceşteană. A urmat apoi cuvântul prof.Anton Traian- directorul unității, care a punctat câteva aspecte legate de semnificaţia zilei de 5 iunie.

         Elevii au evoluat în ordinea claselor, împărtăşind colegilor din emoţiile lor, din bucuriile şi momentele artistice pregătite. Sala a fost neîncăpătoare, plină de bucurie, zâmbete şi emoţii, iar la sfârşit  directorul Anton Traian a înmânat Diplome de Recunostinţă colegilor cadre didactice.

A fost a 154 –a aniversare a Şcolii Gimnaziale Răuceşti, începuturile învăţământului răuceştean fiind datate în vremea lui Mihail Kogălniceanu şi bisericii de la Răuceşti din Jos.

A devenit deja o tradiţie din cultura organizaţională a scolii ca în prag de vară şi de sfârşit de an şcolar cadrele didactice şi elevii să se bucure împreună de o activitate de aniversare, de voie bună şi gânduri frumoase.

Urăm tuturor celor implicaţi în actul educaţional LA MULŢI ANI, generaţii frumoase, zile senine şi gânduri curate!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate