La Timişeşti, s-a clădit viitorul a 11 suflete

1

Din puțin se face mult, dacă există bunătate și compasiune pentru semenii mai puțin norocoși. Asta au demonstrat locuitorii din Timișești, județul Neamț și oamenii de bine din zona învecinată. S-au alăturat părintelui din sat, pr. Petru Gavriloaia și, pic cu pic, au reușit să ridice o casă nou- nouță pentru o familie nevoiașă, cu 9 copii.

Omul sfințește locul

Nu și-ar fi imaginat vreodată că vor avea asemenea condiții de trai. Dar părintele Gavriloaia și-a dus misiunea până la capăt.

Cei nouă copii ai familiei Stanciu, cu vârste între aproape 2 ani și 18 ani locuiau cu părinții (ambii crescuți la orfelinat) într-o casă care stătea să se dărâme pe ei, cu două camere și lut pe jos. La începutul visului, preotul a început zidirea noii locuințe cu propriile mâini. Cărămidă cu cărămidă, casa a prins contur, iar oamenii au sărit în ajutor, impresionați de caz și de stăruința părintelui Gavriloaia.

Dumnezeu le-a zâmbit

N-avea cum altfel. Și așa se face că, după luni de muncă, din ce în ce mai mulți oameni s-au unit în jurul părintelui și-au făcut minuni pentru familia Stanciu. Noua casă are trei camere, hol și baie. E izolată termic, deci n-or să mai audă vântul șuierând. O dată cu finalizarea lucrărilor la noua casă și mobilarea ei, cei implicați n-au oferit doar un acoperiș deasupra celor 11 suflete chinuite de soartă. Nu. Au oferit un exemplu pentru orice om care încă mai are o fărâmă de umanitate în el. Au schimbat mentalități. Au dat o șansă reală celor nouă copii, i-au ridicat din praful inferiorității pe care o simțeau zi de zi și le-au arătat că soarele apare și pe strada lor, dacă alungi norii. Acum, pot să vadă lumea cu alți ochi și pot să-și depășească condiția socială.

foto: Lucian Iancu

ÎPS Teofan a sfințit casa unor „amărâți”

Miercuri, 8 noiembrie, familia Stanciu din comuna Timișești a avut musafiri de seamă. Însuși ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a oficiat slujba de sfințire a casei lor, alături de pr. Petru Gavriloaia, pr.protopop de Târgu Neamț și alte fețe bisericești din zonă.

La slujbă au participat numeroși OAMENI care au contribuit la realizarea locuinței. Printre ei, și Vasile Mărculeț-primarul comunei Timișești, Daniel Harpa (primarul orașului Târgu Neamț, fiu al Timișeștiului), Vasile Apopei- viceprimar de Târgu Neamț.

„O bucurie deosebită și emoții mari mă cuprind. Am cerut  binecuvântarea ierarhului, care m-a încurajat la ideea de a ajuta această familie cu 9 copiii, să nu-i prindă încă o iarnă și să stea în acel vagon, că n-o putem numi casă (…) Primii bani, cei 30 milioane bani vechi pe care ÎPS  mi i-a trimis, au sporit și au rodit (…) Darul, banul celor care au venit întru ajutor, iată l-am pus aici și am reușit în 2 luni și jumătate să înmânăm cheile unei noi case.

Ei nu știu ce înseamnă căldura unei case adevărate. Părinții  provin din case de copii. Au venit aici de vreo 12, 13 ani (…)  N-au avut familia lor, n-au avut un cuvânt bun din partea cuiva. Sigur că au și probleme de sănătate. Acum, toți copiii sunt în școală (…).

Nu asta cred că e misiunea noastră, să construim. Misiunea noastră e să mântuim sufletele oamenilor. Dar nu poți cu burta goală sau înghețând afară să te mai gândești și la Dumnezeu. Poate fără să vrei judeci: de ce, Doamne, eu?!(…)”, a spus părintele paroh Petru Gavriloaia.

Cheia viitorului, înmânată familiei Stanciu

O dată cu înmânarea cheii noii locuințe, pentru familia Stanciu din Timișești s-au deschis ușile unui viitor mai bun. Contribuția oamenilor de bine, osteneala părintelui a fost, probabil, o lecție de omenie pe care o vor tine minte. Au toate condițiile pentru un trai decent, însă de aici în colo, soarta stă în mâinile lor.

Acum, copiii pot să viseze când ninge afară, în loc să aibă mâinile înghețate de frig. Învățați și luptați, astel încât orice vis frumos să devină realitate!

Andreea T.

Înainte:

(sursa foto: Parohia Timişeşti)

Acum:

(sursa foto: Lucian Iancu)

1 Comentariu
  1. Costina Bărbuleț spune

    Foarte frumos.oare câti preoți din Tg Neamt au făcut asemenea fapte?ar trebui si noi oamenii să ne ajutăm între noi.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate