Zilele „Ion Creangă”, ediția a XLVIII, deschiderea oficială

1

Joi, 1 martie, cea de-a XLVIII-a ediție a Zilelor „Ion Creangă”  a fost oficial deschisă, la Casa Culturii din Târgu Neamț.

Deși inițial manifestarea era programată să se desfășoare la Muzeul Memorial ,,Ion Creangă” din Humulești, organizatorii au hotărât, din cauza frigului de afară, să aibă loc la Casa Culturii.

Au participat reprezentanți ai Complexului Muzeal Județean Neamț, primarul Daniel Harpa, oficialități locale, elevi și cadre didactice, prieteni de peste Prut (raionul Dondușeni), alături de invitați de marcă, precum maestrul Dorel Vișan, profesorul și scriitorul Constantin Parascan, poetul Daniel Corbu ș.a.

În cadrul evenimentului, primarul Daniel Harpa a decernat titlului de Cetățean de Onoare al Orașului Târgu Neamț actorului Dorel Vișan și scriitorului Constantin Parascan.

Acordarea celor două titluri de onoare a fost însoțită și de discursul de laudatio rostit de poetul Daniel Corbu.

După alocuțiunile invitaților, publicul prezent s-a bucurat și de un moment artistic deosebit, susținut de urmașii lui Nică cel Șturlubatic- elevi ai Școlii Gimnaziale ,,Ion Creangă” din Humulești.

Manifestările din prima zi au mai cuprins lansări de carte și un simpozion cu tema ,,Real și fabulos în opera lui Ion Creangă”.

Pentru programul integral al celor trei zile dedicate memoriei marelui povestitor din Humulești, click aici.

Zilele „Ion Creangă” sunt organizate de Fundaţia Culturală „Ion Creangă”, în colaborare cu Complexul Muzeal Judeţean Neamţ, Primăria şi Consiliul Local al oraşului Târgu Neamţ și Consiliul Județean Neamț, în perioada 1-3 martie.

  •  Filmarea de la deschiderea oficială a Zilelor „Ion Creangă” o puteți urmări în materialul de mai jos:

1 Comentariu
  1. Cosmin spune

    Moment unic cu Dorel Visan.
    Felicitari !!!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate