Târgu-Neamț: S-au luat la bătaie în stradă. 9 persoane reținute de polițiști

1

Vineri, 20 ianuarie a.c., în jurul orei 12:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că, pe un drum public, din Târgu-Neamț, între mai multe persoane are loc un conflict.

La fața locului au fost alocate forțe de intervenție din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț, care au procedat la aplanarea stării conflictuale, extragerea persoanelor implicate în acest conflict și conducerea acestora la sediul unității de poliție, pentru continuarea cercetărilor.

Din cercetările efectuate de către polițiști a reieșit că, între membrii a două familii există o stare conflictuală mai veche, pe fondul acesteia 10 persoane, cu vârste cuprinse între 15 și 46 de ani, din Târgu-Neamț, folosindu-se de obiecte contondente, și-ar fi exercitat reciproc amenințări și ar fi exercitat acte de violență, tulburând astfel ordinea și liniștea publică, potrivit IPJ Neamt.

Totodată, în timpul conflictului acestea au distrus mai multe bunuri ale unui agent economic.

În baza probatoriului administrat, față de cele 9 persoane a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de încăierare, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere.

1 Comentariu
  1. Brustureanu spune

    Cam sec articol cică două familii sau luat la bătaie și politia sa autosesizat!!! Unde și cine sunt protagoniștii… Secret!!!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate