AŞEZAREA DE LA DAVIDENI. UN SIT ARHEOLOGIC REPREZENTATIV PENTRU MILENIUL I P. CHR.

0

logoCunoscut specialiştilor încă de acum câteva decenii prin rezultatele obţinute în urma săpăturilor arheologice, situl de la Davideni a fost prea puţin mediatizat în rândul opiniei publice. Importanţa acestei aşezări nu derivă doar din faptul că este un obiectiv istoric, ci mai ales că aparţine unei perioade importante a trecutului nostru şi anume aceea a formării poporului român.

S003emnalată în anul 1969, această aşezare a fost ulterior investigată prin ample săpături arheologice, desfăşurate sub coordonarea prof. dr. Ioan Mitrea. Săpăturile propriu-zise au început în anul 1970 şi au continuat până în 1979, fiind reluate apoi în 1986 şi desfăşurate continuu până în 1997. În cele aproape două decenii de cercetări, rezultatele s-au acumulat, iar prin interpretarea lor s-a putut schiţa un tablou istoric valoros pentru jumătatea mileniului I p. Chr.

Situl arheologic se află pe malul drept al râului Moldova, în punctul ,,La izvoare-Spieşti”. Cercetările coordonate de profesorul I. Mitrea au demonstrat că în acest loc urmele de locuire sunt foarte vechi, încă de prin mileniul VI a. Chr., dar cele mai bogate informaţii au fost obţinute pentru aşezarea datată în sec. V-VII din primul mileniu creştin.

Aşa cum aminteam, săpăturile de la Davideni au scos la iveală mărturii arheologice importante. Este suficient să menţionăm că s-au găsit urmele a 75 de locuiţe şi anexe gospodăreşti, instalaţii pentru foc, gropi menajere, dar şi piese arheologice variate. Multe dintre aceste obiecte ne arată nu doar specificul istoric al populaţiei locale, dar şi prezenţa unor elemente străine, cum ar fi cele slave. Un alt aspect deosebit de important pentru noi este acela că în locuinţele din acest ,,sat” vechi au fost descoperite şi valoroase piese de factură creştină. Pe lângă unii piepteni de os sau fragmente ceramice care au pe suprafaţa loc incizate semne creştine, mai amintim şi un fragment dintr-o piesă de podoabă, o fibulă de bronz, care are ca decor un chip uman, presupus a fi chipul Mântuitorului Hristos. Această reprezentare pare să fie cea mai veche din spaţiul aflat la răsărit de Carpaţi.

În încheiere, trebuie să reţinem şi faptul că rezultatele cercetărilor arheologice din aşezarea de la Davideni au fost prezentate de-a lungul timpului în mai multe studii, dar în anul 2001, la Editura ,,Constantin Matasă” a Complexului Muzeal Judeţean Neamţ a fost publicată monografia sitului. De altfel, valoroasa lucrare a dr. Ioan Mitrea a fost distinsă cu mai multe premii pentru importanţa sa ştiinţifică.DSCN0733

Dr. Vasile Diaconu

(sursa imaginilor – arhiva CMJ Neamţ)

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate