COD GALBEN în zonele de munte din jud. NEAMȚ și SUCEAVA
Atenție sporită dacă circulati pe drumurile din zonele de munte ale județelor Neamț și Suceava!
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip nowcasting cod galben de vânt puternic și vizibilitate redusă din cauza zăpezii viscolite, valabil astăzi, 4 ianuarie, între orele 15.00 și 21.00.
Potrivit meteorologilor, la altitudini de peste 1700 m, sunt semnalate intensificări ale vântului, care la rafală vor atinge și depăși 80- 90 km/h, spulberând zăpada și determinând reducerea vizibilității.