File din istoria locală: Securitatea în zona Neamțului (I)

2
Rezistența anticomunistă din Ținutul Neamțului (XII)

 

În episoadele următoare vom face o scurtă prezentare a securității și oamenilor acesteia din zona Neamțului.

Prin Decretul nr. 221, din 30 august 1948, a fost înfiinţată, din dispoziţia lui Stalin, Securitatea, după modelul N.K.V.D. Astfel, lua fiinţă Direcţia Generală a Securităţii Poporului. Aceasta avea 10 Direcţii naţionale, cu un efectiv de 1151 cadre şi 13 Direcţii regionale, cu un efectiv de 2822 cadre. Directorul general a fost numit general-locotenent Gheorghe Pintilie, iar ca subdirectori au fost numiți generalul- maior Alexandru Nicolschi şi generalul-maior Vladimir Mazuru. Consilierul sovietic care conducea efectiv securitatea a fost generalul N.K.V.D. Alexandr Mihailovici Zacharovschi.

Zona Neamț era subordonată Direcţiei regionale Iaşi, condusă de locotenent-colonel Nicolae Pandele. În cadrul Direcţiei regionale Iaşi, în Neamţ erau birouri la Piatra-Neamţ, Buhuşi, Târgu-Neamţ, Borca, Roman şi Băceşti. Prin Decretul nr. 50/30.03.1951, D.G.S.P. devine Direcţia Generală a Securităţii Statului, deci o primă reorganizare care a crescut şi numărul personalului, de la 7252 de posturi la 15 280.

La 22 decembrie 1989, numărul total al persoanelor din DSS era de 38682 cadre iar dintre acestea 23370 făceau parte din Comandamentul trupelor de Securitate,  iar restul de 15312 includeau  6602 de persoane în direcţiile naţionale şi unităţi speciale, 2426 de persoane în CIE, 6059 de persoane în birourile judeţene şi 225 de persoane în şcoli. Aceste cifre arătă cât de falsă era percepţia populaţiei că Securitatea se afla peste tot.

Încă de la înfiinţarea Securităţii, prin Decretul nr. 221, publicat în Buletinul Oficial din 1 septembrie 1948, s-a pus un deosebit accent pe dezvoltarea reţelei de informatori, a căror misiune era să furnizeze poliţiei politice comuniste date din mediile considerate „ostile regimului democrat-popular”. Aceste date au fost adunate treptat în „dosare de urmărire informativă”, întocmite celor ce aveau apoi să fie arestaţi ca „duşmani ai poporului”.

Sub îndrumarea consilierilor sovietici din K.G.B., ofiţerii Securităţii îşi constituiseră deja în 1951 un aparat informativ specializat, care număra 10698 informatori. În 1989, numărul informatorilor înregistraţi în evidenţele Securităţii a fost declarat ca fiind în jur de 400.000, dintre care peste 137.000 erau activi*. În 1989, situația informatorilor la nivelul județului se prezenta astfel:

 

Județ

Mediu Studii
Urban Rural Superioare Medii Generale
Neamț 34 16 16 2

Potrivit aceleiași surse, în 1988 au fost furnizate 142 de note informative la Neamț. Rețeaua se baza și pe persoane de sprijin, 11 la număr în Neamț, dar și surse cu aprobare, 17 în Neamț. Un alt document din decembrie 1988 prezintă planul de recrutare pe 1988. Astfel, inspectoratul județean Neamț își propuneau să recruteze 7 noi informatori, dar, potrivit documentului mai sus amintit, în decembrie 1988 se realizase recrutarea a doar 3 informatori.

În 1988 situația dosarelor instrumentate de Securitate în Neamț se prezenta astfel:

Dosar urnărire informativă Mapă de verificare Supraveghere informativă
total deschis închise Total deschise Clarificate Total deschisă închisă
3 1 3 3 7 1

(Va urma)

Prof. Emanuel Balan

 

 

Surse

 

*Informaţiile au fost făcute publice la începutul anului 1997 de către oficiali ai Serviciului Român de Informaţii (directorul Virgil Măgureanu şi directorul arhivei SRI, Florin Pintilie).

ACNSAS, fond D, dosar 120, vol. 2, f. 136.

România, 1945-1989. Enciclopedia regimului comunist. Instituţii de partid, de stat, obşteşti si cooperatiste, București, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului,  2012

Oprea, Marius, Banalitatea răului. O istorie a Securităţii în documente, 1949-1989, Iași,  Editura Polirom, 2002

 

 

2 Comentarii
  1. redalert spune

    Daca in Romania, in 1989, erau activi 137.000 de informatori…. un judet nu putea avea „34” de informatori – este o problema de ordin de marime…

  2. Marian Avram spune

    Poporul Romaniei trebuie s-a cunosca toate atrocitatile comunismului din ROMANIA!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate