Preparat la Tîrgu  Neamț și exportat [1967 File din istoria locală]

2

A fost o vreme, evident tot în perioada comunistă, când C.L.F. Tîrgu Neamț producea conserve, comporturi și alte sortimente din legume și fructe care mergeau la export.

Despre perioada de glorie a acestei industrii la Tîrgu Neamț, aflăm dintr-un material publicat în ziarul Steagul Roșu din octombrie 1967.

Despre acest centru, ghid al reporterului a fost șeful acestuia, Leon Barthfeld, care prezintă baza materială aflată în permanentă modernizare și unde lucrau 200 de oameni.

În această  perioadă legumele sau fructele se preferă deshidratate, sub formă de conserve sau semiconserve, se pun la murat cu sare sau fărăˮ .

Vara, materia primă era procurată de la I.A.S. Cornu Luncii-Roman sau de la cooperativele de producție din alte regiuni, iar toamna, legumele și fructele provin de la C.A.P. Țibucani, Răucești, Grumăzești, unde sunt prelucrate, ambalate și gata de livrare. „E deajuns să arătăm că semiindustrializatele de la Tîrgu Neamţ se consumă nu numai în restaurantele din Bacău sau Braşov, în întreprinderile balneare Borsec sau Sovata, dar şi departe în Cehoslovacia, Austria, Olanda, Anglia, Liban şi Maltaˮ.

O mică industrie unde „zeci şi zeci de tone de fructe şi legume sosesc zilnic în camioane, 11.000 de butoaie se rulează aici anual, zeci şi sute de tone de sucuri, pulpe, magiunuri, murături, deshidratate se expediază pe an de la Tîrgu Neamţˮ.

Acest lucru era posibil grație mecanizării care „a grăbit procesul de producţie în condiţii superioare iar când dotarea a lipsit, oamenii de aici au găsit soluţii, au adaptat sau au născocit, până ce au ajuns la ce le-a trebuit: o batoză de bătut şi sortat pe calităţi mazărea, un utilaj de transportat preparatele de la malaxoare direct în secţia de cazane, o instalaţie de spălat butoaie ş.a.m.d.ˮ

Toate acestea se văd, notează reporterul, în valoarea anuală a producției, de aproape 13 milioane de lei, „centrul a realizat deja aproape 1.600.000 lei beneficii depăşindu-şi până la ora actuală cu circa 390.000 lei sarcinile, că de-a lungul multor ani de activitate nu-a avut nici un refuz de calitate, că— dimpotrivă — clienţi serioşi, ca Trustul „Carpați”-Braşov al O.N.T., au adresat conducerii mulţumiri pentru modul cum s-a achitat de prevederile contractuale şi pentru calitatea ireproşabilă a produselor.ˮ

Din păcate,  acest centru numai există în prezent. Imediat după revoluție a dat faliment, iar tradiția conservelor și legumelor „made in Târgu Neamțˮ, lua sfârșit.

Prof. Emanuel Bălan

Sursa:

„Steagul Roșuˮ, nr. 4579, 28 octombrie 1967, p. 1.

2 Comentarii
  1. Bumbea spune

    Sa faceti un articol in care sa amintiti si de exportul de mobilă din aceeași perioadă si după…

  2. Daniel spune

    De ce nu continuati cu investigatiile ? Informati-va ce s-a intamplat cu fabrica , cine a vrut sa o cumpere sa continuie productia de conserve de legume si cine a preluat-o si in ce domeniu a fosr folosita..Traditia conservelor si legumelor nu a luat sfarsit ci s-a mutat intr-o localitate de langa Tg. Neamt unde produce si astazi conserve de legume si fructe si chiar exporta .Acea fabrica a preluat si o parte din muncitorii de la C.L.F. Tg.Neamt.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate