Mort găsit pe marginea drumului/ Trafic blocat [UPDATE]

0

Circulația rutieră era întreruptă azi-dimineață în jurul orei 9.00, pe un sens, pe drumul național DN 15B, la km 57+500, pe raza localității Plăieșu din comuna Timșești, județul Neamț.

O persoană decedată a fost găsită pe marginea drumului.

În zonă se află echipaje ale Poliției, pentru măsurători, traficul fiind blocat pe sensul de mers Târgu Neamț – Cristești.

Revenim cu informații oficiale.

UPDATE ora 12.50: Se circulă în condiţii normale, pe ambele sensuri de mers.

UPDATE ora 14:50:

” În jurul orei 7:00, polițiștii au fost sesizați despre faptul că pe raza localității Plăieșu, comuna Timișești, în afara părții carosabile, se afla decedată o persoană de sex masculin. În urma sesizării, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț s-au deplasat la fața locului unde au identificat cadavrul unui bărbat în vârstă de 46 de ani, din Timișești, care prezenta multiple leziuni ce ar fi cauzate în urma unui accident rutier.

Corpul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, iar polițiștii au demarat o ancheta sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a se stabili cauzele și împrejurările care au provocat decesul persoanei”, a declarat pentru ZiarTarguNeamt.RO purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Robert Costan.


sursa FOTO: DRDP Iași

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate