O poveste de amor, la Târgu Neamț
Ziarul județean Reformatorul din 1928, publica în numărul său din 1 martie, o poveste de dragoste nepotrivită pentru acele vremuri, din cauza rangurilor sociale ale celor doi îndragostiți. Și pentru că, ea provenea dintr-o familie bună și el nu, cei doi fug de acasă pentru a gusta fericirea vieții, găsind refugiu tocmai la Tîrgu Neamț. Dar să aflăm povestea celor doi amorezi, așa cum ne-o prezintă paginile ziarului județean.
Ea fiica unui intelectual cunoscut din Iași, în vârsta de 19, el șofer în slujba tatălui fetei, în vârstă de 26 de ani, o dragoste nepotrivită, dar care se baza pe un sentiment puternic, „senzualitatea care unește totuși două suflete deși îi desparte educația, intelectul și moravurile”. Rezistă oare o astfel de relație, se întreba reporterul, răspunsul fiind „și da și nu, în orice caz fata își riscă viitorul și chiar existența. În clipele de înfrigurare, de frământare când inima bate sub impulsiunea voluptății și a senzualității evident că îl vede pe iubitul ei în culoarea cea mai frumoasă”.[1]
Între cei doi s-a înfiripat o simpatie, transformată într-o iubire pătimașă. În zadar au încercat părinții fetei să o facă să renunțe la sentimentele pentru șofer, în zadar au certat-o, ținut-o sub observație și chiar pază, că iubirea dintre cei doi a fost mai puternică. Și într-o noapte cei doi au fugit cu un automobil tocmai la Mănăstirea Agapia, acolo unde amorezul avea o mătușă, ce i-a găzduit timp de o săptămână. Cum banii erau pe terminate, iubitul, Costică Mahalu, a luat-o la Tîrgu Neamț, unde se angajează șofer la Dardalat, unul dintre proprietarii de autobuze care făcea curse pe ruta Tg. Neamț-Pașcani. Iubita era mulțimită că aveau cu ce trăi, așa că principala preocupare era găsirea unei locuințe. Dar, Costică face imprudența de a scrie unui prieten din Iași, notând adresa de răspuns: „Dardalat. Târgu-Neamțu”, scrisoare care a ajuns în posesia părinților fetei.
A fost înștiințat Parchetul care a organizat prinderea celor doi. Când cei doi au fugit, au lăsat un bilet în care scriau că dacă vor fi urmăriți preferă să moară împreună, decât să fie despărțiți. Însărcinat cu prinderea acestora a fost șeful poliției din Piatra Neamț, I. Teodorescu, ajutat de un agent, ambii sosind la Târgu Neamț unde au luat contact cu șeful poliției, comisarul Ghimicescu, organizând prinderea, cu atât mai mult cu cât, Costică era înarmat cu un pistol marca Browning.
Pentru început polițiștii au stabilit o întâlnire cu patronul tânărului, la o cârciumă, acesta declarând că este mulțumit de serviciile acestuia. Dardalat, la cererea polițiștilor a trimis după tinerii amorezi, aceștia făcându-și apariția împreună, moment în care au fost prinși de brațe de către ofițerii de poliție, duși la sediul poliției și percheziționați. Tânără era „foarte îngrijorată de soarta lui Costică de care, spunea ea, nu o va putea despărți decât moartea. Refuză mâncarea și se ruga de polițiști să trateze în mod civilizat pe iubitul ei.”. A doua zi , Costică a fost trimis la Iași prin Pașcani, iar tânăra dusă la Piatra, și seara cu trenul spre Iași, fiind însoțiță de subcomisarul Russu.
Din păcate nu știm despre soarta celor doi, după sosirea acestora în Iași, dar credem, așa de dragul iubirii, că cei doi au continuat frumoasa poveste de amor.
Prof. Emanuel Bălan
[1] „Reformatorul”, an X, nr. 493, 1 martie 1928, p. 1.
Frumoasă povestea, păcat că nu știm adevăratul final.!