Turism la Casa Memorială Ion Creangă

1

       „Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele, la casa părintească din Humulești, la stâlpul hornului unde lega mama o șfară cu motocei la capăt, de crăpau mâțele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă țineam când începusem a merge copăcel, la cuptorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieții, de-a mijoarca, și la alte jocuri și jucării pline de hazul și farmecul copilăresc, parcă-mi saltă și acum inima de bucurie!”  Si inima tresalta si acum, tuturor vizitatorilor, care calca pragul casei parintesti, de fiecare data cand zaresc exponatele, care au apartinut candva familiei povestitorului. Valoroasa colectie cuprinde documente de arhiva, scrisori, carti postale cu autograf, fotocopii ale manuscriselor, fotografii si 14 lucrări de grafica.  Ion Creanga, a locuit muzeul memorial de astazi permanent de la nastere pana in 1846, apoi cu intreruperi pana in 1855. Casa memoriala Ion Creanga a fost construita intre anii 1830-1831 de catre Petre Ciubotariu, bunicul povestitorului. Acesta a daruit-o fiului sau Stefan, care in 1835 s-a casatorit cu Smaranda, fiica lui David Creanga din Pipirig. In prezent, casa memoriala este unul dintre cele mai vizitate muzee din tara, trecandu-i pragul anual mai mult de 40.000 de turisti romani si straini.


Reporter: Viorela Gherasim, Operator imagine, Editor montaj: Dacian Anitei

1 Comentariu
  1. democratia spune

    nu ce sume se practica, ci care sunt taxele de vizitare.Proaste intrebari.Pacat de subiectele tratate.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate