Elevii din zona Târgu Neamț au scăpat natura de peste 20 de tone de gunoaie

0

Peste 20 de tone de deșeuri depozitate impropriu în arealele naturale din Târgu Neamț și comunele învecinate au fost colectate sâmbătă, 24 septembrie, în cadrul proiectului național Let’ s do it, Romania!

Protagoniștii acțiunii de ecologizare au fost cei peste 1100 de elevi din orașul Târgu Neamț și din comunele Brusturi, Drăgănești, Petricani, Răucești și Timișești, care s-au mobilizat pentru curățenie generală.14484808_1398045320223366_1465185826441894563_n

Alături de cadre didactice și reprezentanți ai primăriilor, elevii s-au echipat cu mănuși și saci menajeri și au pornit la vânătoare de deșeuri. Împărțiți pe grupe, aceștia au strâns gunoiul aruncat la voia întâmplării pe malul râului Ozana (echipe de la Colegiul Tehnic „Ion Creangă” din Târgu Neamț, Liceul „Vasile Conta” și Școala nr.3 Humulești), în zona Cetatea Neamț (elevi  de la Școala nr. 2 „Grigore Ghica Vodă”) și la Monumentul Vânătorilor de Munte (echipe de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare”).

În același timp, la Răucești se ecologizau zonele Brădiș, Parc Oglinzi, Tărâța, Cărpiniș, râul Moldova și centrul comunei. La Drăgănești, s-a făcut curățenie generală  în zona Lunca Moldovei, iar la Brusturi în zonele Târzia și Brădiș. Pe raza comunei Timișești, voluntarii au ecologizat albia râurilor Moldova și Ozana, iar la Petricani numeroșii participanți la acțiune au strâns toate gunoaiele din comună, pe firul pârâului Topolița.

14462875_1102852616457044_8905854133579625245_n
„Armata” de voluntari din comuna Petricani

„Nu am salvat tot ce ne-am fi dorit să salvăm, dar am salvat mai mult decât dacă nu am fi încercat deloc!”, transmit voluntarii Let’ s do it, Romania!.

Cantitatea de deșeuri colectată- peste 20 de tone- spune multe despre gradul de nesimțire al numeroșilor oameni care confundă pădurea sau malul unui râu cu tomberonul de gunoi. Sutele de saci cu deșeuri ce poluau natura au fost ridicați de mașinile primăriilor și ale firmelor de salubritate, urmând să ia drumul firesc, către groapa de gunoi.

Concluzia tuturor: Cetăţenii care aruncă lucrurile nefolositoare ar trebui traşi la răspundere mult mai drastic, astfel ca aceste acţiuni care, puţin spus, se pot numi ecologizare, să nu mai fie necesare. Gunoaiele care se adună în cantităţi însemnate, chiar tone, în câteva zile, să nu le mai găsim pe spaţiile verzi, în vecinătatea unor gospodării sau chiar pe cursul unor râuri.

Această acţiune are scopul de a sensibiliza tinerii, localnicii, pentru un mediu curat, prin ecologizare şi de protejare a naturii.

Respectă natura! Ea nu este coșul tău de gunoi!

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate