Părinți, nu vă părăsiți copiii!
Drama copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate se acutizează de la an la an. Forțați de împrejurări, de lipsa unui loc de muncă, mulți părinți iau drumul pribegiei prin țări străine, în speranța unui câștig, pentru a-și putea întreține familia. Dar această migrație spre un loc de muncă în Italia, Spania sau alte țări, are și riscurile ei. Sacrificiul părinților de a-și întreține familia, afectează cel mai mult copiii. Aceștia rămân singuri, provocând o dramă ce poate lăsa sechele pe toată viața. În ultimii ani, elevii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, trec printr-o dramă greu de descris. Rolul profesorilor sau psihologilor școlari nu pot suplini lipsa unui părinte, oricâtă bunăvoință ar exista.
În acest sens, am discutat despre drama acestor copii, cu doamna Cristina Grosu, psiholog și logoped la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Neamț. Dânsa, face și voluntar consiliere psihologică la Liceul Economic “Vasile Conta”, unde ne va mărturisi câteva dintre dramele care se regăsesc la unii elevi din această școală, ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate.
Rolul psihologului școlar
Psihologul școlar are un rol esențial în dezvoltarea emoțională, atitudinală și comportamentală a elevilor. Metodele de lucru presupun activități individuale sau de grup. În cazul celor individuale, se începe cu o activitate de evaluare și diagnostic a personalității elevului care necesită servicii de asistență psihologică, după care se realizează un plan de intervenție terapeutic personalizat pentru fiecare caz în parte. Activitățile de grup au ca obiectiv dezvoltarea personală a elevilor, care include autocunoașterea, managementul emoțional, comunicarea, rezolvarea de conflicte, luarea deciziilor, relaționarea cu sine și cu ceilalți, managementul timpului și al informațiilor, orientarea școlară și profesională a elevilor.
“Elevii de astăzi prezintă o problematică aparte, adaptată la societatea actuală. Mai specific, puternica tehnologizare de astăzi care a condus, inevitabil, la accentuarea tendinței de a trăi în virtual, în imaginar, în iluzoriu. De asemenea, fluxul informațional la care suntem expuși poate crea foarte rapid o dependență de lumea mediatică, lumea tuturor posibilităților. Această dependență se creează cu atât mai repede și mai puternic cu cât copilul este expus o perioadă lungă de timp, fără discernământ. De aceea ,recomandăm părinților să permită copiilor expunerea controlată la televizor și calculator, cât și selectarea riguroasă a programelor urmărite. Acesta reprezintă un capitol aparte, foarte important, care necesită o discuție aprofundată. Alte aspecte cu care mă confrunt în practica mea sunt tulburările emoționale la copii și adolescenți, labilitatea emoțională, anxietatea, hipersensibilitatea, imaginea de sine scăzută, agresivitatea, tulburările de comportament de tip provocator sau opoziționist, hiperactivitatea, controlul scăzut al impulsurilor, stresul accentuat, suprasolicitarea nervoasă, randamentul școlar scăzut, complianta scăzută la reguli, tulburările de adaptare la mediul școlar și social, izolare, dependențe. Multe dintre aceste probleme se datorează mediului familial care nu asigură un climat favorabil dezvoltării armonioase la copil și care presupun neglijare, abuz asupra copilului, care poate fi emoțional – amenințări repetate, atac la persoana copilului, critica excesivă, abuz fizic repetat, conflictualitate parentală, divorț. Aceste situații impun abordări terapeutice de familie, în care sistemul parental și familial este restructurat pentru a se realiza un climat afectiv echilibrat. De asemenenea, colaborez cu profesorii pentru a avea o imagine obiectivă asupra comportamentului elevului în mediul școlar”, ne mărturisește psihologul Cristina Grosu.
Copii, care-și caută părinți
Din nefericire, România este țara cu rata cea mai ridicată din Europa a migrației forței de muncă. Asta se repercutează în primul rând asupra copiilor rămași acasă, veriga cea mai vulnerabilă din lanțul familial. Tulburările acestor copii sunt foarte diverse, în funcție de multipli factori – vârsta pe care o aveau în momentul plecării părinților, nivelul de rezistență la stress, capacitatea de adaptare, tipul de relație cu părinții, rețeaua de suport și sprijinul primit de la persoane resursă, cum ar fi membrii familiei extinse.
“Orice copil are nevoie de cei doi poli parentali, care să îi ofere atât afecțiune, atenție, sprijin, importanță, validare, cât și disciplină, autoritate. Când un părinte pleacă, celălalt este nevoit să substituie rolul acestuia. În cazuri mai grave, când ambii părinți lipsesc, copilul resimte acest fapt ca un abandon fizic și emoțional. Acești copii prezintă traume de atașament, care pot fi foarte puternice dacă vârsta copilului este foarte mică atunci când părintele, în special mama pleacă departe. Copiii sunt deprivați afectiv, neglijați fizic și emoțional, pot prezenta toate simptomele enumerate mai sus, cât și tulburări de alimentație, psihosomatice – migrene, sistem imunitar scăzut, tulburări anxioase și depresive, scăderea performanțelor școlare, supraresponsabilizare cu sarcini, maturizare precoce și parentalizare a copilului. În cazurile severe, acești copii pot dezvolta comportamente predelincvente și infracțiuni”, ne-a mai spus psihologul Cristina Grosu.
Cum prevenim aceste drame
Ca măsuri de prevenire a acestor consecințe enumerate mai sus, doamna psiholog recomandă plecarea a maximum unui părinte, de preferat tatăl, deoarece mama reprezintă izvorul emoțional al familiei. Copilul să aibă o vârstă cât mai mare, pentru a avea capacitatea de a se adapta la noua condiție familială, iar părintele plecat să țină cât mai strâns legătura cu familia de acasă. “Este de necesitate vitală ca părinții și copiii să aibă o relație cât mai apropiată emoțional, chiar dacă sunt departe fizic, să își împărtășească cât mai onest gândurile și sentimentele personale. De asemenea, copilul să aibă o rețea familială extinsă de la care să primească suport. În acest fel se vor diminua efectele nocive asupra personalității în formare a copiilor rămași acasă”, ne mai mărturisește psihologul Cristina Grosu.
Marilena STURZU