Parteneri din Târgu Neamț în proiectul TT finanțat de AFCN

1

Casa Culturii “Ion Creangă” și Colegiul Național “Ștefan cel Mare” din Târgu Neamț se numără printre partenerii Teatrului Tineretului în cadrul unui proiect finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).

Este vorba despre #SAFESPOTT, proiect declarat recent câștigător (aria Programe Multianuale). Pentru implementare, s-a obținut o finanțare nerambursabilă în valoare de 188,700 lei.

Scopul proiectului #SAFESPOTT este promovarea diversității și toleranței în rândul adolescenților din județul Neamț prin realizarea și consolidarea unei platforme de dialog și dezbatere educative.

#SAFESPOTT se va desfășura în perioada 15.01.2019 – 30.10.2020. Proiectul presupune asigurarea unui spațiu de dezbatere educativă pe tema diversității și toleranței, destinate publicului tânăr prin susținerea producției a trei spectacole de teatru educational.

Spectacolele vor avea la bază trei texte contemporane, selectate în urma unui concurs adresat dramaturgilor sub 35 de ani. Aceste spectacole vor fi realizate de echipe compuse din profesioniști sub 35 de ani (regizor, scenograf, sound/video designer), secondate de asistenți voluntari – elevi de liceu.

Cele trei spectacole vor fi reprezentate sub forma unei stagiuni mobile în trei orașe din județul Neamț (Piatra Neamț, Roman și Târgu Neamț), în ideea dezvoltării de noi audiențe, a unui public tânăr participativ.

Pe lângă cele două instituții de sub Cetate (Casa Culturii “Ion Creangă” și Colegiul Național “Ștefan cel Mare”), Teatrului Tineretului Piatra Neamț are ca parteneri în proiect și Asociația „Estetica” (Yorick.ro), Asociația T.E.T. Alexandria,  Teatrul „Luceafărul” Iași, Asociația LiterNet, Colegiul Național „Gheorghe Asachi” Piatra Neamț, Colegiul Național de Informatică Piatra Neamț, Liceul de Artă „Victor Brauner”, Colegiul Național „Roman Vodă”.

Andreea T.

1 Comentariu
  1. C. Dumitru spune

    Adevărat așa este, dar unii dintre noi fiind creștini și ăn special ortodocși respectăm și îndemnurile duhovnicilor noștrii care ne îndeamnă să fim milostivi. Personal cred că ar fi mai bine ca organele de ordine să acționeze pentru indentificarea acestor cerșetori și să fie ajutați oficial de către agministrația locală, iar cei care dispun de mijloace și doresc să depună într-un cont special alocat la o bancă din localitate sume de bani pentru ajutorarea celor nevoiași.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate