PIPIRIG: Biblioteca Comunală, numită după scriitorul Dumitru Vacariu

Biblioteca Comunală din Pipirig a primit numele scriitorului Dumitru Vacariu– unul dintre marile spirite ale vieții culturale, literare și religioase românești, fiu al comunei nemțene (n. 21.09.1931- d. 26.05.2017).

Inițiativa a aparținut primarului Vasile Dorneanu și a fost aprobată de Consiliul Local.

„A fost o dorință mai veche de-a mea, pe care am concretizat-o la data de 27 octombrie a.c., în cadrul evenimentului >Pipirig: Generaţii (re)unite de Centenar<.

Având în vedere că scriitorul Dumitru Vacariu a fost o personalitate a vieții culturale și literare, fiind originar din comuna Pipirig, am considerat că este o datorie a noastră, a tuturor celor care locuim sau am locuit și iubim aceste locuri, de a recunoaște și aprecia valoarea înaintașilor”, ne-a precizat primarul comunei.

La inaugurare au participat autoritățile locale, istoricul literar Nicolae Busuioc- fost director al Bibliotecii ”Gheorghe Asachi” Iași, elevi și cadre didactice, dar și rude ale scriitorului nemțean Dumitru Vacariu (nepoata scriitorului, Cristiana Buzea și muzeograful Marcel Buzea- ginerele lui Dumitru Vacariu).

Fondul Bibliotecii Dumitru Vacariu din Pipirig cuprinde peste 10.400 de volume. Instituția își are sediul în centrul comunei și este subordonată Consiliului Local.

 Despre scriitorul Dumitru Vacariu:

Dumitru Vacariu s-a născut la data de 21.09.1931, în comuna Pipirig, județul Neamț, fiind fiul lui Dumitru și al Mariei Vacariu și a încetat din viață la data de 26.05.2017.

A urmat școala primară în satul natal (Boboiești, comuna Pipirig), apoi Liceul Pedagogic din Piatra Neamț, iar după absolvirea acestuia, în perioada 1953-1957 Facultatea de Filologie- Istorie din cadrul Universității „Al. I. Cuza” Iași.  După absolvirea facultății, timp de 6 luni (1957-1958) a fost profesor la Liceul nr.2 din Vaslui și director al Casei Raionale de Cultură din aceeași localitate.

În perioada 1958-1964 a fost deținut politic, fiind acuzat că, în anul 1957, împreună cu alți colegi, a organizat sărbătorirea a 500 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a lui Ștefan cel Mare. Reîntors din detenție, a fost mai multe luni șomer, apoi a fost angajat la Stațiunea de Mașini și Tractoare Vaslui.

În perioada 1965-1969 a lucrat în cadrul Centrului de Librării și Difuzare a Cărții din Iași, iar între anii 1969-1992 a organizat și condus obiectivele Muzeului Literaturii Române din Iași (Casa Dosoftei, Casele memoriale Otilia Cazimir, Mihai Codreanu, George Topîrceanu, Mihail Sadoveanu, „Constantin Negruzzi” – Trifești, Casa Vasile Pogor- cu secțiile de Literatură română modernă și contemporană, Muzeul Teatrului din Moldova). A participat, de asemenea, la reorganizarea Bojdeucii „Ion Creangă” și a Casei Memoriale „Vasile Alecsandri” din Mircești. Pentru toate aceste obiective a achiziționat din toată țara valori reprezentative privind dezvoltarea literaturii române din toate timpurile.

Mare parte din operele sale au drept eroi locuitori ai Pipirigului, cunoscuți din vremea copilăriei de către scriitor– romanele “Poteci fără întoarcere”, “Aventură dincolo de timp, “ Cocorul rătăcit” etc, opere în care descrie plaiurile situate la poalele Munților Stânișoara (apa Ozanei, munții Hălăuca, Bivolul, Chițigaia) și modul de viață al locuitorilor din Pipirig.

Într-una dintre operele sale, scriitorul mărturisește despre Pipirig: „Aici, în satul de la izvoarele Ozanei, pădurile și apele toate, într-un glas, aduc laude lui Dumnezeu, pentru că a creat în aceste locuri inima frumuseții universale. Aici s-au născut dorul, dragostea și fericirea”.

În toate scrierile sale, Dumitru Vacariu a vorbit despre oamenii sau locurile copilăriei, despre pipirigieni, cu date reale sau imaginare, cărora le-a închinat tot ce avea mai pur și mai trainic în suflet şi „n-a fost sărac, n-a fost sărac sufletul său” (vorba poetei Otilia Cazimir). A scris totul râzând şi plângând, plângând şi râzând, cu cea mai curată şi profundă dragoste.

Andreea T.