Post vacant de ofițer, scos la concurs de Jandarmeria Neamț

0

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Neamț organizează concurs pentru ocuparea unui post de ofițer de execuție vacant, prin rechemare în activitate (cadre militare în rezervă) sau încadrare directă, în specialitatea structura de securitate – protecția informațiilor clasificate în format electronic.

Înscrierea și transmiterea documentelor constitutive ale dosarului de recrutare se va realiza exclusiv online, începând cu data de 12 septembrie 2022. Cadrele militare, respectiv polițiștii, în activitate, nu pot participa la concurs.

          La concursul pentru ocuparea postului vacant pot participa persoanele care îndeplinesc, în mod cumulativ, condițiile legale, criteriile specifice de recrutare,  cerințele de ocupare prevăzute în fișa postului, respectiv cei ale căror dosare de recrutare sunt complete, corect întocmite și depuse în termenele prevăzute în anunțul de concurs. Fișa postului poate fi consultată, cu respectarea prevederilor legale privind protecția informațiilor clasificate, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț.

          Cererea de înscriere, declarația de confirmare a cunoașterii și acceptării condițiilor de recrutare și cartea de identitate se transmit scanate, la adresa de e-mail  resurseumane@jandarmerianeamt.ro, preferabil în format .PDF (atașamentele nu trebuie să depășească dimensiunea de 10 Mb), doar în perioada 12.09.2022 ora 00.00- 20.09.2022 ora 23.59.

          Documentele necesare constituirii dosarului de recrutare vor fi transmise scanate, în volum complet și în integralitatea lor, denumite în mod corespunzător, în funcție de conținutul acestora, la aceeași adresă de e-mail unde s-a depus și cererae de înscriere, doar în perioada 12.09.2022 ora 00.00- 23.09.2022 ora 23.59.

          Cererile de înscriere precum și celelalte documente solicitate depuse înainte și după data și ora menționată sau transmise la orice altă căsuță poștală în afara celei menționate, nu vor fi luate în considerare.

          Verificarea depunerii documentelor solicitate prin anunțul de concurs revine exclusiv candidatului, comisia de recrutare confirmă doar recepția e-mail-ului și nu dacă documentele sunt corect întocmite sau scanate corespunzător.

          Proba de concurs va consta în rezolvarea unui test grilă și va avea loc în data de 08.10.2022, la sediul Școlii de Aplicație pentru Ofițeri a Jandarmeriei Române „Mihai Viteazul”.         

          Candidații declarați „admis” care întocmesc dosarul de recrutare, corect și în volum complet, vor fi programați în vederea suținerii evaluării psihologice, iar examinarea medicală se va realiza după obținerea rezultatelor la evaluarea psihologică.

          Candidații nu vor fi anunțați personal cu privire la data derulării activităților prilejuite de desfășurarea concursului sau eventualele modificări care pot surveni, aceștia având obligația să se informeze prin verificarea permanentă a paginii de internet www.jandarmerianeamt.ro, secțiunea CARIERĂ – ANGAJĂRI DIN SURSĂ EXTERNĂ  (http://www.jandarmerianeamt.ro/category/cariera/angajari-din-sursa-externa/) sau la avizier, comunicarea acestora realizându-se în timp util, prin această modalitate.

          Informațiile referitoare la condițiile de participare, conținutul dosarului de recrutare, sinopticul desfășurării concursului, precizări organizatorice, tematica și bibliografia, graficul desfășurării concursului precum și formularele necesare sunt prevăzute în anunțul de concurs publicat pe pagina de internet a Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț și la avizier, dar se pot obține și la sediul inspectoratului, de luni până vineri, în intervalul orar 09.00-14.00 sau telefonic, la numărul 0233/230.391, interior 24535.  

          Compartimentul Informare, Relații Publice și cu Publicul

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate