Proiect finalizat cu succes de GAL Ținutul Zimbrilor și parteneri/ Dezvoltare locală prin incluziune socială [NEAMȚ]

0

Joi, 17 august a.c., la Centrul de Vizitare de la Parcul Natural Vânători-Neamț a avut loc conferința de presă cu prilejul finalizării proiectului “SERVICII INTEGRATE PENTRU INCLUZIUNE SOCIALĂ PE TERITORIUL GAL ȚINUTUL ZIMBRILOR”.

Asociația Grup de Acțiune Locală “Ținutul Zimbrilor“ a implementat, în parteneriat cu Comuna Vânători-Neamț și Asociația „Educație și Viitor”, începând cu luna februarie 2021, proiectul mai sus menționat. Este vorba despre un proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 5 – Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității, Obiectivul specific 5.2 Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitățile marginalizate din zona rurală și orașe cu o populație de până la 20.000 locuitori prin implementarea de măsuri/operațiuni integrate în contextul mecanismului de DLRC, Apel: POCU/827/5/2/139791.

La eveniment au participat:

  • din partea Asociației GAL ȚINUTUL ZIMBRILOR: președintele asociației, dr. NICA Vasile, pr. Arhimandrit DANILIUC Mihail reprezentant legal al Asociaţiei Culturale „Vovidenia – Neamţ”, membru în Consiliul Director GAL ȚINUTUL ZIMBRILOR și managerul de proiect COȘOFREȚ Elena însoțită de echipa de implementare;
  • din partea partenerului nr.1 – COMUNA VÂNĂTORI-NEAMȚ a participat primarul Maria PETRARIU însoțită de echipa de implementare;
  • din partea partenerului nr.2 – Asociația EDUCAȚIE ȘI VIITOR a participat ȚUGUI Diana- președinte, însoțită de membri din echipa de implementare.

De asemenea au participat, din cadrul comunității, reprezentanți ai autorităților publice locale, ONG-uri, SRL-uri, reprezentanți ai DGASPC, persoane din grupul țintă și nu numai.

Managerul Elena COȘOFREȚ a prezentat, cu ajutorul unui un spot video -TESTIMONIAL, obiectivul general al proiectului, obiectivele specifice, activitățile și rezultatele atinse prin proiect. Fiecare participant la conferință a primit o broșură prin care se diseminează informații despre impactul proiectului “SERVICII INTEGRATE PENTRU INCLUZIUNE SOCIALĂ PE TERITORIUL GAL ȚINUTUL ZIMBRILOR”, asupra comunității GAL ȚINUTUL ZIMBRLOR.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă combaterea sărăciei și integrarea socio-economică a comunității marginalizate GAL Ținutul Zimbrilor, formată din 11 UAT-uri, prin implementarea strategiei de dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității ce vizează un set de măsuri concrete și fezabile de dezvoltare economică care au condus la îmbunătățirea nivelului de trai (diminuarea sărăciei), a nivelului de educație și formare, a capacității de inserție profesională, a accesului pe piața muncii precum și creșterea accesului la servicii sociale pentru 252 persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, generând astfel reducerea decalajelor structurale și de dezvoltare atât la nivel de țară cât și față de celelalte țări membre ale Uniunii Europene.

Rezultatele atinse prin proiect:

  • furnizarea de măsuri integrate în vederea ieșirii din starea de marginalizare și excluziune socială pentru 252 persoane din comunitatea marginalizată GAL Ținutul Zimbrilor (servicii de consiliere psihologică, de consiliere medicală primară prin facilitarea accesului la servicii medicale și la promovarea unui stil de viață sănătos și activ).
  • operaționalizarea infrastructurii sociale dezvoltate prin Măsura 4.3 „Dezvoltarea infrastructurii sociale prin proiecte integrate” SDL GAL Ținutul Zimbrilor (Centrul multifuncțional „Ținutul Zimbrilor” – componenta HARD) prin furnizarea de servicii de socializare și petrecere a timpului liber, integrare și reintegrare socială, servicii de consiliere psihologică pentru 102 de persoane vârstnice din UAT Vânători-Neamț; îmbunătățirea condițiilor de locuit prin dotarea a 90 de gospodării cu câte o mașină de spălat rufe și livrarea de produse igienico-sanitare către 100 persoane vârstnice.
  • 150 persoane de pe teritoriu GAL Ținutul Zimbrilor au beneficiat de măsuri de ocupare: informare, consiliere, orientare profesională și mediere pe piața muncii.
  • 85 persoane au beneficiat de servicii de formare profesională, prin participarea la 6 programe autorizate de către Autoritatea Națională pentru Calificări, dintre care 82 au obținut diplome de calificare, după cum urmează:
  • 2 cursuri de Brutar(360h/curs) la care au participat 34 persoane și au absolvit 33 de persoane;
  • 1 curs de Ajutor de Bucătar(180h/curs) la care au participat 9 persoane care au și absolvit;
  • 2 cursuri de Competențe Digitale de utilizare a tehnologiei informației ca instrument de inovare și cunoaștere(120h/curs) la care au participat 28 persoane și au absolvit 26;
  • 1 curs de Competențe Antreprenoriale (120h/curs) la care au participat 14 persoane care au si absolvit.
  • 46 persoane au fost ajutați să se încadreze pe piața muncii.
  • 50 persoane (din cele 150 care participă la măsurile de ocupare) au beneficiat de consiliere antreprenorială privind conceptul de antreprenoriat, descrierea afacerii, elaborarea unui plan de afaceri, promovare, gestionarea financiară, management și comunicare.
  • 11 persoane participante la activitatea de consiliere antreprenorială au fost selectate și au beneficiat de finanțare nerambursabilă în vederea deschiderii unei noi afaceri. Valoarea totală maxim eligibilă, în cadrul schemei de ajutor de minimis, a fost de 1.000.000 lei.

„Mulțumim Domnului că ne-a ajutat să finalizăm cu succes atât proiectul de ÎNFIINȚARE CENTRU DE ZI DE SOCIALIZARE ȘI PETRECERE A TIMPULUI LIBER pentru persoane vârstnice, cu finanțare prin GAL ȚINUTUL ZIMBRILOR/ PNDR cât și proiectul de operaționalizare a CENTRULUI DE ZI înființat, prin proiectul POCU-139791. Atât eu cât și Consiliul Local al comunei VÂNĂTORI-NEAMȚ, ne vom strădui să alocăm fonduri pentru continuarea furnizării de servicii în CENTRUL DE ZI pentru următorii 5 ani, perioada de sustenabilitate a proiectului și nu numai.”, a transmis Maria Petrariu, primarul comunei VÂNĂTORI-NEAMȚ.

„Se spune că cine nu are un bătrân să și-l cumpere. Ei bine, comuna Vânători – Neamț nu are bătrâni de vânzare. Prin tot ce ați făcut, prin acest proiect, nu mă mai simt singură, nu mă simt bătrână, ci din categoria seniorilor. Dar mai ales timpul petrecut la Centru de zi este minunat. Socializăm, depănăm amintiri, jucăm, dansăm. Învățăm să apunem frumos. ”, a spus preoteasa Marcela COJOCARU, membru al Grupului Țintă care beneficiază de serviciile Centrului de Socializare și Petrecere a Timpului Liber.

„Vă felicit pentru acest proiect finalizat în 2023, an pe care Patriarhia Română l-a declarat drept Anul omagial al persoanelor vârstnice. De aceea el capătă o semnificație aparte căci grija pentru bătrâni arată gradul de civilizație și profunzimea trăirii creștine a unui popor. Având grijă de bătrâni arătăm că ne-am maturizat duhovnicește, dar și social. Comunitatea umană tradițională s-a preocupat dintotdeauna de persoanele vârstnice, considerându-le pe acestea nu o povară, ci un izvor de binecuvântare și înțelepciune, dar și de iubire milostivă, prin participarea lor la educația copiilor și a tinerilor. De altfel sfânta Scriptură ne arată că ajutorarea bătrânilor și părinților nu este o opțiune, ci o datorie de căpătâi. În Vechiul Testament, respectul pentru bătrâni a fost transformat într-o poruncă pe care toți aveau datoria să o împlinească: „Cinstește pe tatăl tău şi pe mama ta” (Ieşire 20, 12), sau: „Înaintea celui cărunt să te ridici, să cinstești fața bătrânului şi să te temi de Domnul Dumnezeul tău. Eu sunt Domnul Dumnezeul vos­tru” (Leviticul 19, 32). Cel care nu-și respecta părinții vârstnici era văzut ca un blasfemiator: „Ca un hulitor este cel care părăsește pe tată și blestemat de Domnul este cel care mânie pe mama sa” (Ecclesiasticul 3, 16). Noul Testament ne arată lămurit că înțelep­ciunea celor vârstnici ține de apropierea lor de Dumnezeu prin rugăciune și de viața virtuoasă pe care aceștia o trăiesc. De aceea vă felicit din suflet pentru implementarea acestui proiect, care va aduce o rază de bucurie și speranță tuturor vârstnicilor din Ținutul Zimbrilor”, a spus Pr. Arhimandrit Mihail DANILIUC, reprezentant legal al Asociaţiei Culturale „Vovidenia – Neamţ”, membru în Consiliul Director GAL ȚINUTUL ZIMBRILOR.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate