SATE VECHI DIN ŢINUTUL NEAMŢULUI – ŢOLICI

Prin rândurile publicate aici ne propunem să deschidem o serie de articole care să aducă în atenţia publicului vechi informaţii documentare despre unele sate din ţinutul Neamţului. Redăm în continuare un scurt text, redactat de către Dumitru Constantinescu în 1959, despre satul Ţolici, aflat în comuna Petricani. Dumitru Constantinescu a fost fondatorul Muzeului Cetatea Neamţ şi al actualului Muzeu de Istorie şi Etnografie din Târgu Neamţ, fiind un bun cunoscător al perioadei medievale. În anii cât a activat la muzeele din Târgu Neamţ a susţinut mai multe prelegeri publice, iar pe unele dintre acestea dorim să le facem cunoscute şi acum.

Iată ce scria Dumitru Constantinescu despre satul Ţolici: <<În anul 1455, Alexăndrel Vodă întăreşte o bucată de pâmânt, care este lângă Neamţ cu Topoliţa. Hotarele acestui pământ erau cele stabilite de Coste Ţolici cu megieşii. Numele acestui sat ar putea fi de la vreun strămoş al acestui Ţolici. Până în vremea lui Alexandru Lăpuşneanu nu mai avem nici o ştire despre Ţolici. Atunci, în 1560, vine înaintea egumenului şi a întregului sobor de la Mănăstirea Neamţ, un călugăr, Marchel, pustnic în locul numit Ţolici şi se închină în mănăstire, dând locul său de prisacă pe care l-a curăţit cu munca sa şi a făcut poiană. Smeritul călugăr cerea să fie scris în pomelnic şi punea condiţia ca locul să nu fie înstrăinat. Testamentul lui Marchel cu vremea a fost nesocotit, căci, în 1604, vedem că poienile lui Ciolici sânt în proprietatea lui Nestor Ureche, pe care el le dăruieşte Mănăstirii Secului. Dar acaparatorul Nestor Ureche luase de la Mănăstirea Agapia o poiană, numită poiana lui Ureche, spunând că le-o va plăti. În faţa mitropolitului Atanasie, a episcopului de Roman şi a lui Voico mare logofăt, călugării de la Agapia şi cei de la Secu s-au tocmit şi au dat Agapiei, pentru poiana lui Ureche, ,,trei poieni în Ţolici: Fâneţele, Câmpul Dumei şi Lunga”.

În 1612, Ştefan Tomşa întăreşte Mănăstirii Agapia mai multe proprietăţi, între care găsim şi ,,Fâneaţa lui Lelea din Ciolici şi o curătură tot de la Ciolici”. Înnoind şi întârind proprietăţile aceleiaşi Mănăstiri Agapia, Radu Vodă, în 1616, în baza privilegiilor lui Ieremia Movilă, pomeneşte şi ,,Fânăţelul de la Ţolici şi iarăşi nişte poeni şi curături, deasemeni din Ţolici”. Peste un an, acelaşi voievod porunceşte pârcălabului de Neamţ, că plângându-se călugării de la Secu că le stăpânesc un fânaţ ,,Poiana lui Ţolici”, să le fie lăsat fânaţul în pace. De aici se vede clar că Ţolicii erau ai Mănăstirii Secu şi numai amintitele poieni erau ale Agapiei.

În 1751, episcopul Ioanichi dă Mănăstirii Vovidenia o prisacă în Ţolici, pe moşia Secului.

Pînă aici Ţolicii sunt pomeniţi numai ca loc, poeni şi curături. Dar se înţelege de la sine că au fost şi aşezări omeneşti, căci în anul 1833, Ţolicii exista ca sat în ocolul de sus.

La uşa de afară a bisericii este o încuietoare cu o foarte frumoasă marcă a Moldovei şi cu însemnarea aceasta pe ea: ,,Ace(a)stă bro(a)scă s-au fabricat de Dumn(ealui) Iancu Moţoc în Iaşi, 1859”. A împlinit deci 100 de ani; a fost executată în vremea când se făurea unirea Moldovei cu Ţara Românească. De aici putem vedea cât de folositoare sunt cercetările în satele raionului nostru pentru complectarea ştirilor pe cale de dispariţie – meşteri, scriitori, artişti -, despre care până astăzi nu se ştie aproape nimic>>¹.

Roxana Diaconu