Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.
Search
joi 14 noiembrie 2019
  • :
  • :

Viața religioasă din zona Tîrgu Neamț în regimul comunist (VI)

Rezistența anticomunistă din Ținutul Neamțului (X)

Seminarul monahal de la Mănăstirea Neamț

Reluăm astăzi serialul dedicat vieții religioase în zona Tîrgu Neamț, în regimul comunist, cu o prezentare a seminariilor monahale de la Neamț și Agapia în timpul comunismului. Astăzi, despre Seminarul de la Neamț, iar săptămâna viitoare, cel de la Agapia.

Una dintre direcțiile de acțiune ale Securității, prin Departamentul cultelor, a fost limitarea fenomenului monahal şi prin restricţionarea şcolarizării monahilor la Şcoala de cântăreţi bisericeşti din fostul Seminar monahal de la Neamţ.

Acest aspect a fost sesizat prin alții și de cei implicați în dosarul de urmărire a aşezămintelor Slatina-Rarău, care la 16 septembrie 1956 trimiteau un memoriu către conducerea Bisericii Ortodoxe Române:

„În ultimul deceniu, Prea Fericirea Voastră, împreună cu membrii Sfântului Sinod şi cu sprijinul realist şi dezinteresat al guvernului patriei noastre, prin noua reorganizare a vieţii monahale aţi pus piatra unghiulară pentru prezent şi viitor în vederea unei temeinice culturi călugăreşti. Astfel, au fost reorganizate în mănăstiri cursuri pentru ciclul II elementar, şcoli monahale pentru maici şi un seminar monahal pentru călugări, creându-se totodată condiţii prielnice de studii superioare chiar şi la Institutul teologic universitar din Bucureşti. Pentru toate aceste excepţionale şi epocale realizări, întregul monahism vă suntem adânc şi de-a pururi recunoscători. Prea Fericite Părinte şi Înalt Prea Sfinţiţi şi Prea Sfinţiţi Membri, în ultima vreme am luat cunoştinţă de modificările aduse regulamentului şcolilor de cântăreţi bisericeşti şi seminariilor teologice, unde se menţionează că actuala secţie monahală de pe lângă seminarul teologic Neamţ, care era o continuare a unicului seminar monahal bărbătesc, s-a desfiinţat, iar vieţuitorii mănăstirilor vor fi şcolarizaţi pe lângă şcolile eparhiale respective. Din convorbirile noastre cu unii conducători şi proestoşi ai mănăstirilor de călugări am constatat că opinia monahală bărbătească este adânc îngrijorată de desfiinţarea unicei secţii monahale pentru cultivarea monahilor. Această îngrijorare este cu atât mai alarmantă, cu cât preoţii monahi şi duhovnicii mănăstirilor se răresc, iar alţii nu pot fi hirotoniţi decât cu absolvenţa seminarului. Dar nu numai atât, clericii monahi cu pregătire superioară sunt de asemenea necesari în mănăstirile de maici, în administraţia mănăstirească şi bisericească, la catedralele eparhiale, în învăţământ, precum şi în lucrarea misionară atât de actuală.Pe de altă parte, risipirea vieţuitorilor din mănăstire, dornici de studii, pe la seminariile eparhiale a trezit în sufletele stareţilor o legitimă îngrijorare, întrucât la aceste seminarii elementele venite din mănăstire nu vor mai găsi un climat prielnic dezvoltării lor călugăreşti, căci nu vor mai fi sub îndrumarea, supravegherea şi controlul unor conducători monahi destoinici şi verificaţi pentru această lucrare…”.

Printre semnatari se numărau monahi care erau fie profesori, fie doctoranzi, în general teologi, precum: Benedict Ghiuş, Nicodim Sachelarie, Ghenadie Niţoiu, Gherontie Bălan, Justinian Dalea, Justinian Florea, Melchisedec Şuparschi, Sofian Boghiu, Felix Dubneac, Valeriu Anania sau Ioasaf Popa, se pare iniţiatorul acestui memorandum.

Solicitările tinerilor monahi care înaintaseră memoriul către conducerea Bisericii erau fireşti şi justificate. Însă, pentru autorităţile statului, demersul pornit în contextul revoltelor de la Budapesta era văzut ca o eventuală conspiraţie. Or, cum călugării doreau seminar monahal, atunci autorităţile au trecut la aplicarea unui plan de compromitere, fiind vizaţi câţiva monahi din conducerea Mănăstirii Neamţ. Acţiunea a fost pregătită în cele mai mici detalii timp de câteva luni, astfel încât, în septembrie 1957, Victor Ojog, eclesiarh şi fost profesor de muzică la seminar, Dumitru Melchisedec, stareţul mănăstirii, şi Antonie Popârţac, vieţuitor, erau arestaţi pentru presupuse acte de imoralitate. Era acuzaţia cea mai la îndemână pentru autorităţi şi considerată cea mai eficientă pentru a-i compromite pe călugării de la Neamţ, în apropierea cărora funcţionase şi încă se mai dorea seminarul monahal. La câteva luni, cei trei călugări au fost eliberaţi, se pare la intervenţia Patriarhului Justinian, care acum nu mai putea cere autorităţilor înfiinţarea unui seminar monahal, fie şi la Curtea de Argeş.

Revenind la începuturile regimului comunist, problema reorganizării Seminarului monahal de la Mănăstirea Neamț a fost pusă în discuție la sfârșitul anului 1948 de însuși Patriarhul Iustinian, în contextul asaltului regimului ateu asupra bisericii.

Astfel, la 7 februarie 1949, în prezența patriarhului, erau deschise cursurile școlii pentru monahii care aveau nevoie de studii teologice. Iustinian a ales ca profesori pe: Athanasie Dincă, Eugen Laiu şi Pavel Şerpe, alături de care urmau să profeseze: Iustin Moisescu şi Gheorghe Moisescu. Director a fost numit episcopul Partenie Ciopron, fost episcop al Armatei. Câteva luni mai târziu, acesta a fost chemat de patriarhul Justinian să ocupe un post de vicar patriarhal, la Neamţ succedându-i arhiereul Emilian Antal, până în 1951, când a fost numit Pavel Şerpe.

În ceea ce priveşte numărul elevilor, situaţia era următoarea: 52 în clasa I, 66 în clasa a II-a şi 16 în clasa a III-a, în general păstrându-se această frecvenţă până la desfiinţarea seminarului. Instituţia şcolară a funcţionat în clădirile ridicate de fostul patriarh Nicodim Munteanu în 1939, la început întâmpinând greutăţi deoarece tot aici erau ţinuţi canonici şi protopopi greco-catolici care refuzaseră revenirea la Biserica Ortodoxă. În fapt, acesta a constituit unul din motivele pentru care, la puţin timp, Ministerul Cultelor a refuzat să mai recunoască calitatea de profesori a unor ierarhi bănuiţi de legături cu aceşti clerici. Seminarul funcţiona cu sprijinul financiar şi material al mănăstirilor şi eparhiilor din care proveneau elevii, însă în cea mai mare parte subvenţiile erau date de Arhiepiscopia Bucureştilor. La început Mănăstirea Neamţ a fost stavropighie patriarhală, astfel seminarul funcţionând sub grija permanentă a patriarhului Justinian, ulterior revenind în jurisdicţia Mitropoliei Moldovei şi Sucevei.

În octombrie 1951, seminarul a dat primii 15 absolvenţi, printre aceştia fiind Nestor Vornicescu şi Pimen Zainea. Examenele de diplomă au fost susţinute la Bucureşti, în faţa unei comisii formate din arhiereul Pavel Şerpe şi arhimandriţii Benedict Ghiuş şi Nicodim Sachelarie, în frunte cu preotul profesor Dumitru Stăniloae. În urma examinării, profesorul Dumitru Stăniloae arăta patriarhului Justinian că este nevoie de o mai bună activitate omiletică şi catehetică prin practici constante în biserica mănăstirii; de o mai atentă şi profundă lectură a Sfintei Scripturi care să ajute la exegeză şi se constata o preferinţă a seminariştilor pentru neologisme, probabil din cauza limbajului de lemn foarte utilizat în propaganda comunistă. În consecinţă, profesorul Stăniloae propunea o lectură stăruitoare în scrierile Sf. Părinţi. Evident că astfel de realizări în câmpul monahal nu puteau fi permise de autorităţile comuniste, care în 1952 au interzis funcţionarea seminarului monahal, pe care l-au transformat în şcoală de cântăreţi, cu o secţie monahală care urma să-şi promoveze ultimii elevi-monahi.

După desfiinţarea seminariilor monahale prin măsurile abuzive premergătoare aplicării Decretului 410/1959 şi interzicerea monahilor şi monahiilor de a frecventa institutele teologice, prin circulara nr. 1021/1960 Departamentul Cultelor a trecut la întocmirea unui recensământ al formelor de învăţământ teologic (şcoală de cântăreţi, seminar şi fostă facultate/academie, respectiv institut de grad universitar), cu numărul absolvenţilor pe ani şi a hirotoniilor efectuate de la 1 ianuarie 1945 şi până la 1 aprilie 1960. Totodată, era prevăzută o revizuire a programelor analitice, pe care Biserica refuza să o accepte. În această situaţie, Biserica, prin eparhiile sale, trebuia să comunice aceste date prin consultarea arhivelor proprii şi sub supravegherea atentă a împuterniciţilor de culte.

În 1960 la Neamț funcționa doar școala de cântăreți. În ceea ce priveşte situaţia absolvenţilor şcolilor de teologie, cu precizarea că seminarul de la Agapia, închis în 1959, nu a comunicat datele, fostul Seminar „Veniamin Costachi“ (1944-1948) cu 94 absolvenţi, Seminarul monahal Neamţ cu 130 absolvenţi, apoi şcoala de cântăreţi Mănăstirea Neamţ (1952-1959) cu 301 absolvenţi.

(Va urma)

Prof. Emanuel Balan

 

Surse:

Citește și alte file din istoria locală AICI (click)

 

 

 




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *