VIDEO/ Obiceiul creștinesc și strămoșesc dinaintea Bobotezei, păstrat în Târgu Neamţ şi nu numai

0

Bat clopotele și toaca…

Chiraleisa!

Chiraleisa!

Chiraleisa!

… se aud glasurile tinerilor pe stradă.

Anunță astfel enoriașii că preotul se apropie. Umblă „cu Crucea” („cu Boboteaza” sau „cu Iordanul”) la casele din parohie, în zilele dinaintea Bobotezei, împreună cu dascălul.

Vestesc minunea Botezului Domnului Nostru Iisus Hristos.

*Termenul chiraleisa provine din rugăciunea grecească Kírie eléison, care se traduce ,,Doamne miluiește!”. E o formulă liturgică folosită de sute de ani. Printre cei care o amintesc este și marele nostru povestitor din Humulesti, Ion Creangă:

„Și, când veneau cele două ajunuri, câte treizeci-patruzeci de băieți fugeau înaintea popii, de rupeam omătul de la o casă la alta, și la Crăciun nechezam ca mânzii, iar la Bobotează strigam chiraleisa de clocotea satul.”

E un obicei creștinesc și strămoșesc. O veche rânduială bisericească încă păstrată cu sfințenie în zona Moldovei, inclusiv în orașul Târgu-Neamț.

În această dimineată, părintele paroh Stelian Cramba de la Biserica „Sfântul Nicolae” Târgu-Neamț a ajuns cu Iordanul și la casele enoriașilor care locuiesc pe strada Cetății.

Preotul este așteptat cu o lumânare sau cu o candelă aprinsă. Cu ajutorul unui mănunchi de busuioc, stropește cu apă sfințită prin încăperile casei și pe toți credincioșii, binecuvântându-i, pentru a fi feriți de boli și de tot răul.

Preotul ține în mâna dreaptă Sfânta Cruce și cântă, împreună cu dascălul:

În Iordan, botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii S-a arătat. Că glasul Părintelui a mărturisit Ție, Fiu iubit pe Tine numindu-te. Și Duhul în chip de porumb a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, și lumea ai luminat, mărire Ție! (…)

Gospodăria este binecuvântată, iar fiecare gazdă primește un firișor de apă sfințită din căldărușa dascălului și un fir de busuioc din buchetul preotului.

Mersul cu Iordanul reprezintă o înnoire a sfințeniei care trebuie să pătrundă în casele și sufletele noastre, o pregustare a marelui praznic al Bobotezei.

Apa sfințită se păstrează, fiindcă se consideră că are puteri miraculoase și că este vindecătoare de boli.

La Bobotează, se sfințesc toate apele şi izvoarele pământului. Agheasma Mare se bea în fiecare dimineață, timp de nouă zile, până la Odovania Praznicului Botezului Domnului.

Andreea Trăsnea

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate