299 bilete de tratament balnear, puse la dispoziție de Casa Judeţeană de Pensii Neamţ

0

Pentru a X-a serie de tratament balnear a anului 2016, Casa Judeţeană de Pensii Neamţ pune la dispoziţie un număr de 299 bilete de tratament balnear. Pentru această serie, ce va avea intrare în staţiuni în perioada 08-12 iulie 2016,  Casa Judeţeană de Pensii Neamţ a distribuit prin aplicaţia informatică toate cele 299 bilete, celor care au solicitat plecarea în staţiune în  a doua jumătate a lunii iunie 2016, cu condiţia ca staţiunile pentru care au solicitat tratament balnear să fie dintre cele alocate pentru repartizare.balneo-400x200

Lista cererilor aprobate poate fi vizualizată la sediile Casei Judeţene de Pensii Neamţ,  cât şi pe pagina de internet a instituţiei www.pensiineamt.ro/bilete de tratament.

Reamintim că potrivit Ordinului Preşedintelui CNPP nr. 38 din 04.02.2016:

–  Durata sejurului unui bilet de tratament este de 16 zile.

–  Pentru a se putea înscrie în vederea obţinerii unui bilet de tratament, potenţialul beneficiar depune cererea de acordare – completată numai pe formularul aprobat – însoţită în mod obligatoriu de copie după buletin/carte de identitate, urmând ca restul documentelor să fie ataşate la momentul eliberării biletului.Cererea de acordarea  trebuie înregistrată cu cel puţin 30 de zile anterioare primei luni din perioada pentru care se solicită biletul.

  • La momentul eliberării biletului, solicitantul trebuie să prezinte şi un bilet de trimitere eliberat de medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casa de asigurări de sănătate (în copie, dar cu prezentarea originalului).
  • Repartiţia biletelor de tratament balnear se face pe baza ordinii de ierarhizare a cererilor, funcţie de opţiunile făcute de solicitant şi în ordinea menţionată în cerere,
  • Reamintim că biletele de tratament balnear se acordă individual, în cursul unui an calendaristic fiind eliberat un singur bilet de tratament balnear aceluiaşi beneficiar, indiferent dacă este cu plata unei contribuţii sau gratuit.
  • Biletele de tratament balnear vor fi repartizate/alocate la unităţile de tratament administrate de Societatea de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă “TBRCM” SA, la care CNPP este acţionar unic. În completare, după epuizarea acestora, se vor repartiza/aloca bilete la celelalte unităţi de tratament balnear, cu care CNPP are încheiate contracte.

Menţionăm că până la această dată, pentru primele nouă serii ale anului 2016, au fost valorificate 1619 bilete de tratament balnear, fiind înregistrate 6.672 cereri de acordare a unui bilet de tratament balnear.

Precizăm că începând cu data de 15 iunie 2016, intră în redistribuire biletele de tratament alocate pentru seria a IX-a (ce are ca dată de intrare perioada 22-25 iunie 2016) ce nu au fost ridicate de către titularii acestora.

 

sursa: ziarpiatraneamt.ro

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate